Conecteaza-te cu noi

Stiri Moldova

Șeherezadă sahariană III / Gabriela DOBOȘ

Publicat

in

Uimirea mă trăia. Măiastra-rok a deșertului mângâia aerul înalt cu aripile ei gotice. Aparent, privea de sus relieful pe care îl plimbă, de fiecare dată, după cum simte. Privea, precis, în interiorul meu unde semnele de întrebare șovăiau șuvoind. Și acolo sunau seniorii caravanei a căror piele cânta în cuvinte cu sunete absente dintre cele știute. Părea o limbă a Bibliilor, vecină cu dialectul sahidic. Sunetele se roteau derviș, iar vântul pustiului împrăștia mintea mea în… mintea mea. Cum să nu fi avut habar că Sahara aș fi eu?, răsuna – în perechi de ecouri – mirarea.

Înspre cardinalul ei apusean, acolo unde Mubarak a făcut popas purtând de căpăstru caravana și viețile noastre, Sahara mută doar nisip. Nu are stâncărie, nici grohotiș, nici hamadă. Aici a ajuns la desăvârșire, preschimbând munții pietroși în munți prăfoși. În mijloc și spre unele periferii mai are de măcinat și vânturat asperități eonice. În erg m-a ademenit Sahara, în mijlocul dunelor sale vii, cu umbre care n-apucă să prindă rădăcini. Taman în pustiu aveam să aflu unde mă aflu.

Pasărea a apus o dată cu soarele, ostenit să mai poleiască țestele dunelor și să ne măscărească siluetele până spre infinit. Am rămas cu Mubarak și cu dromaderii așezați ca niște dune îmblănite, cu gene lor arcuite și leneșe. Ne înghesuiam în același întuneric. Ședeam cu ei dar sinele suise pe cea mai semeață dună a disperării. 

Cu noaptea lipită de pleoape, ne-am uitat în nisip amprenta trupurilor. Navigam în derivă până când, parcă la un anume semn, cerul s-a spuzit cu stele. Atunci camel man a scos compasul talisman și a căutat astrele călăuze. Eu tot pe dună eram deși caravana cernea nisipul înspre nicăieri. Luna a început să sărute, timid, nisipul. Fiecare sărut o înălța. 

– Fatima, privește! Luna îți va desena ce mai frumos vitraliu al nopții. Lunecușul ei și mersul nostru vor fluidiza relieful…, foșnea cuvintele Mubarak.

Începeam să cobor duna disperării la fel de nelămurită, distrasă de peisajul selenar. Părea că Luna proiectează pe Sahara propriul relief găunos, strălucitor, cu irizații când argintii, când multicolore.

– Are de-a face cu sinele meu?, îl întreb buimăcită pe camel man.

– Are! Vei afla!

Cobor simultan de pe duna imaginară și din spinarea dromaderului. Încep să escaladez, prin spatele ei, o dună adevărată, fierbinte, neagră deși adineaori fusese roșie. Mubarak mă încurajează să nu renunț când nisipurile mișcătoarele îmi ascund gleznele. Am pornit din antumbră și isprăvisem de înotat penumbra-i. Aveam de suit duna prin umbra ei dată de Lună. 

Umbra a fost cea mai grea, paralelă cu luciul selenar. Aproape ucisă de efort, m-am prăbușit în nadir cu zenitul înfipt în creștet. Curioasă, o stea își prelungea un colț înspre mine. Mă privea de aproape. M-am ridicat iute să nu-mi bage de seamă slăbiciunea. Retractil, colțul a revenit – mai târziu – la înălțimea înălțimii mele. Mă studia folosind mai multe simțuri deodată. Am ignorat curiozitatea stelei, răpită de filmul proiectat de Lună pe uriașul ecran de nisip. Ca luciul unei ape cu albia mărunt vălurită se unduia relieful luminos abia născocit. Deși abia răsărise, Luna transla imperceptibil – tot spre răsărit -, trăgând după ea siluetele dunelor. Spectacolul mă guverna, ștergând din minte sensul revenirii mele în erg.

(Va urma)

Populare

Stiri din categoria: Stiri Moldova Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.