StiriEst
Două surori, de 7 și 8 ani, violate de tatăl lor

Caz şocant în Botoşani. Două surori, de 7 şi 8 ani, ar fi fost abuzate sexual de tatăl lor şi de un coleg al acestuia. Totul a ieşit la iveală când o învăţătoare a observat că fetele sunt mereu triste şi speriate şi a discutat cu ele. După discuţia cu fetele, dascălul a anunţat imediat autorităţile.
Două surori, în vârstă de 7, respectiv 8 ani, ar fi fost abuzate sexual de tatăl lor. Ulterior, s-a aflat faptul că și un coleg de-al bărbatului ar fi agresat-o pe una dintre micuțe. Copilele erau mereu triste și supărate, nu vorbeau cu nimeni la școală, așa că o învățătoare a stat de vorbă cu ele și le-a întrebat ce se întâmplă.
Copilele au povestit calvarul prin care au trecut
Minorele i-au povestit cadrului didactic momentele de groază prin care au fost nevoite să treacă din cauza tatălui lor. Dascălul a anunțat imediat autoritățile, care au început cercetările. Micuțele, dar și cei doi frați mai mici ai acestora au ajuns în grija Protecției Copilului. Mama copiilor a ales să-și părăsească partenerul, să-și lase copiii cu el și să plece.
„Cele două fete de 7 și 8 ani, dar și cei doi frați mai mici ai acestora au ajuns cu toții în grija celor de la Direcția pentru Protecția Copilului, în timp ce polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și un dosar penal pentru o posibilă agresiune sexuală. Fetițele ar fi povestit învățătoarei, care le-a întrebat de ce stau atât de speriate și de ce nu vorbesc pe nimeni, că pe timpul nopții dorm cu tatăl lor și că acesta le-ar atinge în zonele intime și le-ar provoca dureri.
De altfel, s-a aflat faptul că și un alt coleg de muncă de-al tatălui ar fi fost văzut în timp ce ar fi agresat pe una dintre cele două fete. Fetele și cei doi frați mai mici se aflau în grija tatălui, după ce mama l-a părăsit pe bărbat și i-a lăsat pe copii în grija acestora, însă erau ținuți într-o stare deplorabilă, într-o locuință improvizată și de mai multe ori la școală, cadrele didactice au observat faptul că fetele nu sunt îngrijite. Continuă verificările pentru a vedea cum a fost posibil așa ceva și se face consiliere psihologică cu fetele”. sursa
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră