Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Foc în zona Prutului, peste 60 hectare de vegetație uscată și stuf, făcute scrum- FOTO

Publicat

in

În ultimele 24 ore, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad și Punctul de Lucru Murgeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea a două incendii izbucnite la vegetația uscată din extravilanul orașului Murgeni, precum și în raza localităților Blăgești (comuna Blăgești) și Rânzești (comuna Fălciu).
În sprijinul pompierilor au venit voluntarii din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din comunele Fălciu și Blăgești, dar și locuitorii din apropiere.
În momentul sosirii pompierilor în zona Murgeni – Blăgești, incendiul se manifesta într-o zonă extrem de greu accesibilă și mlăștinoasă, pe o suprafață de peste 30 hectare. Vântul puternic a propagat foarte rapid incendiul în zone înconjurate de apă. După aproximativ cinci ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Numai în aceasta zonă, incendiul a distrus 52 hectare stuf, vegetație uscată și mărăciniș.
La sosirea echipajelor de intervenție în zona Rânzești (comuna Fălciu), incendiul se manifesta violent la stuful de pe malul râului Prut, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Incendiul se manifesta într-o zonă protejată. După aproximativ două ore și jumătate incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Au ars aproximativ 12 hectare stuf și mărăciniș.
Cauza probabilă de izbucnire a celor două incendii este focul deschis în spații deschise.

Arderea vegetației uscate este interzisă!

Atragem atenția că, în condiții de vânt puternic, flăcările își pot schimba direcția, existând riscul de propagare la gospodării. Incendiile de vegetație uscată se extind cu repeziciune cuprinzând suprafețe foarte mari, pompierii depunând eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui le reamintește cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Totodată, ISU Vaslui face precizarea că arderea resturilor vegetale, a deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis – permis emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu – şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, dar şi neamenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care limitează propagarea flăcărilor la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2500 lei.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.