Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Autoritățile au pornit ofensiva împotriva falsurilor de pe piața laptelui

Publicat

in

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii laptelui, se schimbă inclusiv regulile de așezare la raft. Pe viitor, produsele cu adaos de grăsimi și sau/proteine, altele decât cele lactate, vor avea locul lor bine delimitat.

Astfel, DSVSA, ANPC și ANAF fac o amplă campanie de informare la nivel național.

Concret, medicii veterinari de la Direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în colaborare cu inspectori ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vor merge în echipe mixte, în hypermarketuri, supermarketuri şi magazine alimentare pentru a-i informa şi consilia pe operatorii economici cu privire la responsabilităţile ce le revin ca urmare a intrării în vigoare a Legii lapteui şi a produselor lactate.

“Mai exact, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, produsele alimentare şi specialităţile din grăsimi hidrogenate sau vegetale, cum este margarina, vor putea fi comercializate într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită a cumpărătorului cu privire la conţinutul acestor produse”, a declarat Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui. 

România întâmpină dificultăți în ceea ce privește asigurarea necesarului de lapte pentru consum, motiv pentru care pe acest segment sunt înregistrate importuri substanțiale, avertiza europarlamentarul clujean Daniel Buda în toamna anului trecut. 

„Delimitarea clară la raft a produselor lactate autentice de cele cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, este un aspect care va fi monitorizat de DSVSA în perioada următoare”, a mai declarat directorul DSVSA Vaslui, medicul Mihai Ponea. Măsura se dorește a fi o încurajare a consumului de produse lactate. 

Săptămâna trecută au fost adoptate normele metodologice ale Legii laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022, iar acestea au intrat în vigoare din 10 februarie 2023. 

A doua zi după adoptarea normelor metodologice ale Legea laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022 prin Hotărâre de Guvern, reprezentanții ANSVSA au ieșit în teren pentru a oferi exemple concrete comercianților în privința modului în care trebuie diferențiate produsele care conțin 100% lapte de restul produselor ce conțin adaosuri vegetale, pentru a se evita confuzia în rândul consumatorilor.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor norme legislative care reglementează comerțul cu produse lactate, a fost operaționalizat și proiectul numit „Observatorul laptelui și al produselor lactate”, un mecanism înființat în acord cu reglementările europene, care va monitoriza piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate, prin centralizarea datelor de pe piaţă, dar şi prin analizarea tendinţelor din ţara noastră privind producţia şi echilibrul dintre cerere şi ofertă, inclusiv din perspectiva costurilor de producţie.

Legea stabilește că produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decît cele lactate, produsele alimentare/specialitățile din grăsimi hidrogenate/vegetale pot fi comercializate într-un spaţiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conţinutului acestor produse.

De asemenea, legea laptelui obligă patiseriile, pizzeriile şi cofetăriile să eticheteze şi să delimiteze  produsele făcute cu lapte 100% de cele din grăsimi vegetale. Regulile se vor aplica și în restaurante, potrivit normelor legislative: 

„Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete”, potrivit economedia.ro

Nerespectarea legii este pedepsită cu amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei, ori chiar cu suspendarea activității dacă fapta se repetă.

Noile măsuri legislative luate de Guvern în privința pieței laptelui din România reprezintă o încercare de gestionare a crizei lactatelor în condițiile în care, din toamna anului trecut vânzările de lapte și produse lactate au scăzut, iar prețurile pe acest segment au continuat să crească. Importul masiv de produse lactate continuă să afecteze fermierii români. Astfel, pentru managementul acestei situații, la nivelul Ministerul Agriculturii și a Dezvoltării Rurale (MADR) va funcționa mecanismul numit „Observatorul laptelui”, structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea şi centralizarea datelor cu privire la prețurile practicate în acest sector, dar și în privința efectivelor de animale, date ce vor fi transmise ulterior Comisiei Europene. 

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.