Deca-șeherezadele Marocului/ Gabriela DOBOȘ

1. Despre ieri, mâine. Adică… acum.

Albastru Majorelle, Medina, cărămiziu, auriu, căpșuniu.

Ambră, mosc, iasomie albă, eucalipt, exhalații urbane.

Triluri, eșapamente, tobe, mieunături, teatru sonor.

Ceai de mentă, suc de portocale, tajin, cușcuș, clătite cu miere.

Țesături, moschei, argint, ceramică, floarea-vieții.

Marrakech sau cinci repere pentru fiecare dintre cele cinci simțuri. Prima zi din a doua oară.

2. Muftiul cheamă zorile după ce păsările rostesc trilurile de marți. În jallabia ponosite, înfrigurate și îngândurate, puține siluete pășesc pe ulițele medinei. Soarele trimite raze arămii abia după ce norii uită de el. Măturoaie adună pe alocuri gunoiul de peste noapte, iar câțiva stropi de apă culcă praful pe caldarâm mai mult pe ici decât pe colo. Din ce în ce mai mulți măgăruși aleargă sprinten cu poveri și își lipesc urechile de spate la fiecare claxon sau accelerație de motocicletă. Biciclete imperceptibile alunecă pe lângă ziduri și uși ferecate. În minute devenite clipe, ulițele abia se recunosc. Prăvălii ambulante schimbă peisajul. Și relieful. Țesături de-a valma cu marochinării, giuvaiergii și mirodenii colorează și parfumează deopotrivă. Medina devine termitieră. Arabescurile acustice, aromele împletite cu miesme desăvârșesc împrejurul. Cu pavajul știrb, marea piațetă este arena saltimbancilor cu maimuțe, șerpi și henna. Care imense cu sucuri reci, cafenele pe verticală și prăvălii îi inventează o formă. Pare să fie trapezoidalo-romboidalo-octogonală. După ce soarele s-a plictisit să mai fie perpendicular, arena devine timid un restaurant internațional… cu specific arăbesc. În meniu: legume aburinde, carne incert preparată și… nori. Pale de vânt devin rafale după ce prind puteri pe sutele de ulițe. Frigul este numitorul comun al ceasurilor de marți. Pe mâine, Marrakech!

3. Același soare se ițește cu un grad peste ieri. Pășește trândav pe boltă. Nu înainte să stârnească vrajba între ciripitoare cafenii, vrăbii și zebre africane… înaripate monocrom. Îi place să arunce cu raze în unii trecători. Se distrează alungindu-le nefiresc trupurile. Bicicletelor le face patru roți și cailor opt picioare. Norii și-au dat întâlnire peste Atlas. Asta îi face pe unii mai veseli, pe alții mai ocupați. Mirosurile de dimineață sunt triste. La prânz se ascund în nări parfumurile solide la vânzare, iar cele de seară fac nor de mirodenii peste Jemaa el Fna. Lipsesc puține țări. Ne-am înțeles ce hartă să desenăm cu pașii în labirintica medină. Stridentul marketing vocal al localnicilor este străpuns doar de percuțiile metalice, tobe care cântă pielea cămilelor și voci aproape de transă. Stomatologia medievală dispare când ultimul restaurant este încărcat într-un cărucior cu pneuri. Pe mese închipuite stau carii în dentiții ce par de cămilă. Un felcer cu patent vinde, zâmbind, extracții. La lumina soarelui sau la conul de lumină al unui bec cu gaz poți să rânjești însângerat și să vorbești franjurat când afli cât te costă. Bonus primești o placă unisex, bună în apusul vieții. Inshallah, Marrakech!

4. Înainte să adoarmă, felinarele se miră de goliciunea Medinei. Cu puține ceasuri îndărăt, toate continentele mușuroiau în bazarul multicolor ucis, după apus, de restaurantul cât o galaxie aburindă. O liniște nefirească face păsările să-și uite trilurile. Pavajul lucește în lumina de miere pe care o străpung împovărată de propria-mi umbră. E ultima dimineață din a doua oară în Marrakech. Las moțăind clădirile înveșmântate în cărămiziu grunjos, terminate cu scărițe în chip de dune stilizate, laitmotiv în fațadele, tâmplăriile, cusăturile și prăjiturile magrebiene. Atlasul cu zăpadă veșnică privește circular peste Maroc de la altitudinea vârstei sale. E tânăr. Încă suie la peste patru kilometri și jumătate față de Atlantic. Serpentinicul drum apropie viețuitorii medievalei cetăți Ait-ben-Haddou de pulberea vestică a Saharei. Cactuși care zâmbesc prin flori sângerii și bolovani scămoșați de mușchi extratereștri căptușesc versanți metamorfici. Puțini copaci atârnă de stâncării, lăsând la vedere suferința geologică. Prin roșcat, felii verzi de rocă fac plecăciuni în fața șisturilor pământii. Grafitul face efecte disco în bătaia Soarelui. Turnurile termitieră perforate pentru ventilație, cu sculpturi în paie și lut, cu suișuri istovitoare pline cu prăvălii colorate complementar, îmbracă stânca uitată de eroziune. Calea Lactee bombează în orizontală pătura de stele și îmi umple sufletul cu pixelii magici ai Ait-ben-Haddou-ului. S A H A R A, ne îmbrățișăm mâine!