Stiri Moldova
Biserica Ortodoxă Română cere ca Religia să devină materie opțională la Bacalaureat

Biserica Ortodoxă Română cere ministerului Educației să introducă în proiectul Legii învățământului posibilitatea ca Religia să fi aleasă de către elevi ca probă de examen la Bacalaureat.
„Nediscriminarea Religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul examenului național de Bacalaureat pentru ca elevii care frecventează orele de religie să aibă posibilitatea de a-și valorifica și verifica competențele dobândite la această disciplină, una dintre puținele care se studiază pe tot parcursul învățământului preuniversitar și singura care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților”, se arată în adresa comună a celor 13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român.
Patriarhia, împreună cu reprezentanții altor 12 culte religioase recunoscute de statul român i-au cerut oficial ministrului Educației, Ligia Deca, ca Religia să poată fi aleasă ca disciplină de examen la examenul de Bacalaureat.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: „Propunerea BOR și a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinților/ elevului și parte din trunchiul comun al programei școlare este logică și justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituție, școlile și liceele au chiar obligația de a propune, alături de alte materii opționale, și Religia ca materie de studiu. Așa cum se știe(?), elevii nu sunt înscriși împotriva voinței lor la orele de Religie, ei/ părinții lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă între materiile examenului de bacalaureat, așa cum a și fost în România pre-comunistă, așa cum și este în multe dintre țările din UE.
Este evident că materia Religie destinată examenului pentru bacalaureat ar trebui să includă preponderent acele conținuturi care ilustrează dimensiunea culturală profundă a creștinismului, istoria sa și a artei creștine, rolul său în istoria culturii și civilizației românești și europene”.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu amintește că, prin Constituție şi decizie a Curții Constituționale, „şcolile au obligația să propună materia religie ca opțional” elevilor, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a.
„Religia, aşadar, este din punct de vedere legal şi din perspectiva elevului un opțional ca oricare altul. Religie la bac sau nu? Soluția e simplă şi trebuie rezolvată global, pentru toate opționalele: copiii să poată să dea bacul şi din opționale, dar nota la acestea să fie luată în considerare doar dacă contribuie la creşterea mediei generale”, spune fostul ministru al Educației, conform edupedu.ro.
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
-
StiriEstcu 4 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
-
StiriEstcu 4 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
-
StiriEstcu 4 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”