Știri Vaslui
Reducerea abandonului școlar, o prioritate pentru conducerea școlii din Pogana- FOTO

Căminul Cultural din localitatea vasluiană Pogana a găzduit o activitate a elevilor și cadrelor didactice de la școlile din comună, desfășurată în cadrul unui proiect al cărui obiectiv principal este reducerea abandonului școlar în rândul membrilor comunității locale.
Timp de aproximativ două ore, participanții la activitate au călătorit în lumea poeziei și a teatrului.
La spectacolul copiilor din Pogana au participat elevi, părinți sau profesori ai elevilor, reprezentanți ai comunității locale, ai ISJ Vaslui și Prefecturii.
Proiectul PNRAS implementat la Școala Gimnazială nr.1 Pogana, “O școală pentru viitor”, este finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
“Reducerea abandonului școlar reprezintă un obiectiv strategic asumat de Guvern, iar Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă “România Educată”. Am convingerea că în urma implementării activităților din cadrul proiectului derulat de școala din Pogana, impactul asupra elevilor din grupul țintă va fi unul pozitiv. Comunitatea va beneficia pe termen lung de pregătirea elevilor din grupul țintă printr-o inserție socială de succes a unor tineri școlarizați.
Felicit conducerea unității de învățământ pentru implicare. Motivele pentru care elevii renunță la școală și pierd astfel șansa de a se pregăti pentru viitor sunt multe. Pe termen lung, societatea pierde, pentru că știm cu toții că avem nevoie de specialiști, de oameni instruiți, iar criza forței de muncă persistă de câțiva ani buni.
Aceste proiecte finanțate prin PNRR vin în sprijinul comunităților în care rata abandonului școlar este crescută”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.
“În județul Vaslui au fost aprobate 47 de proiecte PNRAS, iar unul se va derula în comuna Pogana. 800 de mii de lei vor ajunge în comunitatea respectivă, scopul fiind acela de a aduce mai aproape școala de fiecare copil.
Scăderea ratei absenteismului și a repetenției prin desfășurarea de activități atractive și creșterea ratei de promovare a ciclului gimnazial, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la examenul de Evaluarea Națională prin organizarea de sesiuni de activități remediale pentru elevii școlii, sunt alte obiective principale ale proiectului demarat la Pogana.
Grupul țintă al proiectului este format din 120 de elevi ai ciclului gimnazial”, a declarat Mariana Cătănescu, insoectorul general adjunct al ISJ Vaslui.
Activitatea desfășurată a întărit relațiile dintre școală, familie și comunitate, facilitând comunicarea și îmbunătățirea rezultatelor școlare, promovând valorile românești în rândul tinerei generații.
“Prin proiectul PNRAS elevii vor beneficia de diverse activități privind îmbunătățirea rezultatelor școlare, creșterea stimei de sine, a motivației pentru învățare și prevenirea abandonului școlar.
Beneficiarii proiectului care se va desfășura până în 2025 sunt elevi de gimnaziu aflați în risc de abandon școlar, elevi cu abateri disciplinare, elevi cu media sub 7 la matematică și limba română, elevi care provin din grupuri vulnerabile din punct de vedere socio-economic, copii aflați în plasament familial sau instituțional.
Protagoniștii spectacolului de ieri au fost elevi din aceste categorii, pregătiți de prof. Oana Onosă (Școala Tomești), prof. Octavian Coman (Școala din Pogana) și prof. Ion Dobrin (Școala Măscurei), cel care a și prezentat spectacolul”, a declarat Florin Chirilă, directorul Școlii Pogana.






-
StiriEstcu 3 ani in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
-
StiriEstcu 4 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
-
StiriEstcu 4 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
-
StiriEstcu 4 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”