Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Ignatie: Cât de greu renunţăm, într-un conflict, într-o discuţie, la părerea noastră, chiar dacă știm că este o părere greșită

Publicat

in

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Paisie de la Neamț” din Liverpool, Marea Britanie.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat ce presupune „lepădarea de sine”, afirmând că sinele de care Domnul ne cere să ne debarasăm este cel afectat de narcisism:

Avis Coffee Shop

«Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Marcu 8, 34)

Noi avem disponibilitatea de a iubi atunci când, la rândul lor, semenii noștri ne iubesc. Dragostea noastră, omenească, este fluctuantă și, întotdeauna, egoistă – deși este o exprimare contradictorie, pentru că dragostea, în conţinutul ei cel mai adevărat, nu poate fi egoistă. Dragostea egoistă nu mai este dragoste, ci este o deformare (o caricatură) a acesteia.

Dragostea adevărată – deși nu ar trebui să adjectivăm substantivul „dragoste”, pentru că dragostea nu poate fi decât numai adevărată – este cea care se dăruiește, fără nicio condiţie, fără să impună vreun criteriu celui de lângă noi.

De aceea, Hristos spune că cel care dorește să-L urmeze, trebuie, mai întâi, să se lepede de sine, apoi să-și ia crucea, și să concretizeze urmarea Lui.

Una dintre condiţiile esenţiale, de la care se pornește în această călătorie, de a-L urma pe Hristos, este lepădarea de sine. Într-o traducere mai fidelă a textului din limba greacă, acest îndemn al lui Hristos apare în felul următor: „cel care dorește să vină după Mine, să se nege pe sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.

Negarea sinelui este mult mai puternică decât lepădarea de sine. Acest lucru nu înseamnă depersonalizare, nu înseamnă că ne autodesfiinţăm ca oameni și că nu mai valorăm absolut nimic în faţa lui Dumnezeu.

Negarea sinelui (lepădarea de sine) se referă la acel sine care este afectat de cancerul egocentrismului. Trebuie să lepădăm de la noi acest sine bolnav. Găsim foarte multe postări, pe reţelele de socializare, care fac referire la o tulburare psihică a omului, numită „narcisism” – corespondentul unui sine egoist, care se vede doar pe sine, plin de sine.

Când un om este mândru și așteaptă să fie apreciat cu orice preţ, noi spunem că este plin de sine. Nimeni nu mai încape în sufletul său, nici cei dragi, nici cei apropiaţi. Un astfel de om nu mai are capacitatea de a primi ceva de la nimeni – sfaturi, îndemnuri, ca să-și schimbe viaţa.

Psihologii vorbesc foarte mult despre narcisism. Există câteva caracteristici, prin care ne putem da seama despre cineva că este narcisist.

Preasfinția Sa a descris atitudinea omului narcisist, evidențiind boala sufletească de care suferă acesta:

Termenul de „narcisist” vine de la personajul mitologic din Antichitatea greacă, numit Narcis, care și-a văzut chipul oglindit în apă și s-a îndrăgostit de propriul său chip.

În esenţă, narcisismul nu reprezintă neapărat îndrăgostirea de sine (autoidolatrizarea sinelui), ci dorinţa de a-i domina, ca structură psihică și sufletească, pe cei din jur, de a le impune propriul mod de a gândi și de a percepe realitatea.

Una dintre trăsăturile narcisistului este faptul că el vrea, cu orice preţ, să-și impună propria lui realitatecrezând că el deţine adevărul, iar toţi ceilalţi sunt în eroare. Narcisistul crede că realitatea sa este cea obiectivă, dar, de fapt, este una deformată.

Aici apare conflictul dintre oameni. Narcisistul, cel care este îndrăgostit de sine (în termeni filocalici – iubirea de sine păcătoasă), nu are empatie. El nu suferă, nu-l deranjează nimic, ci are o singură preocupare – să câștige cu orice preţ, pe orice plan – un conflict, o dezbatere, o discuţie contradictorie.

Narcisistul nu oferă absolut nimic, ci așteaptă doar să i se ofere, și vrea ca ceea ce i se oferă să corespundă cu realitatea confecţionată în mintea lui. Dacă el crede că o anumită stare de supărare trebuie să fie exprimată printr-un anumit cuvânt, impune acel cuvânt, și vrea să fie acceptat de toţi ceilalţi.

Narcisistul dă întotdeauna o greutate mult mai mare lucrurilor sau situaţiilor conflictuale, decât am putea noi să le resimţim în sufletul nostru. Mai mult decât atât, cel care își idolatrizează sinele, crede întotdeauna că știe mai bine ce simţim sau gândim noi, și se pronunţă, cu maximă certitudine, în locul nostru. Chiar dacă ne vom strădui să-i spunem că este în eroare, el este atât de sigur, ca și cum s-ar fi transpus în noi, sau ar fi un fel de văzător cu duhul, care are capacitatea de a pătrunde în sufletul nostru, văzând ce se întâmplă în el. Noi ne dăm seama că este o minciună, dar narcisistul este sigur că are dreptate și se pronunţă în locul nostru – și ce am gândit, și ce vom gândi, și ce simţim, și ce am simţit. Este cumplit să stăm lângă un asemenea om.

Fiindcă își idolatrizează propriul ego, narcisistul așteaptă întotdeauna schimbarea de la celălalt, nu de la el. El nu consideră că trebuie să se schimbe, și, de aceea, impune condiţii, și pentru a dărui iertarea, și pentru a-l accepta pe cel cu care s-a certat. 

Una dintre condiţiile pe care o impune narcisistul este să vadă o schimbare, dar el nu-și propune să se schimbe, ci așteaptă schimbarea numai de la cei din jurul său. Îi terorizează cu această așteptare a lui, încât îi face să se simtă striviţi și fără niciun fel de curaj.

Indiferent ce i-am spune și oricât de mult am vrea să-i promitem că ne vom schimba, narcisistul nu va putea accepta, pentru că el însuși nu vrea să se schimbe. Nu realizează că are nevoie de o schimbare a vieţii lui, pentru că este idolatru (egolatru) – s-a îndrăgostit de sinele său, și nu are cum să-și părăsească acest ego, pe care îl divinizează.

Narcisistul nu poate ierta, iar dacă iartă, o face numai în anumite condiţii,sau amână iertarea, până când crede el că a văzut umilinţa de care are nevoie, ca să-și hrănească egoul, până când vede că-i sunt confirmate cuvintele.

Narcisistul nu iartă ușor, iar dacă o face, are foarte mare grijă să ne atenţioneze că ne face un favor, dar o va face indirect, spunând: „Te iert, dar nu pentru tine, ci pentru X, Y, Z, care are legătură cu tine”.

Așa se comportă narcisistul, care nu știe să-și nege sinele păcătos (să se lepede de sinele păcătos).

Părintele Episcop Ignatie a arătat că, potrivit spiritualității ortodoxe, orice patimă sufletească are un remediu, prin lucrarea harului lui Dumnezeu:

Hristos nu ne cere să ne debarasăm de personalitatea noastră, de sinele nostru bun și frumos, ci de cel afectat de păcat. Dacă nu vom face aceasta, nu Îl putem urma pe Hristos, ci vom rămâne doar cu noi înșine, cu egoismul în faţa căruia ne închinăm și pe care îl cinstim.

Psihologia spune că narcisistul nu se poate schimba niciodată. Este o minciună. În Hristos, prin harul lui Dumnezeu, oricine se poate schimba, indiferent cât de decăzut și degradat ar fi din punct de vedere moral

Harul lui Dumnezeu are capacitatea de a schimba omul din temelii, cu o singură condiţie – acesta să dorească schimbarea.

De aceea, de multe ori, când citim despre cei care sunt îndrăgostiţi de sinele lor, există tentativa de a-i judeca, crezând că nu se vor putea schimba. De fapt, un narcisist este cel care îi vede pe cei din jurul său narcisiști. 

Schimbarea ne-o dă Domnul, dacă I-o cerem. Prin harul Său, omul poate să devină, dintr-un păcătos, un mare sfânt. De aceea, este foarte important ca noi să-L putem urma pe Hristos, să ne luăm crucea, adică să luăm dragostea cu noi – crucea înseamnă dragoste – și să o purtăm în inima noastră, dar nu ca pe o povară, ci ca pe o mare bucurie.

Pentru a putea purta crucea dragostei în inima noastră, este nevoie să ne lepădăm de sinele nostru, de egoismul care nu ne lasă să ne vedem propriile neputinţe și deficienţe.

Să ne ajute Domnul ca, prin post, prin multă rugăciune și prin citirea Sfintei Scripturi, să lepădăm cât mai mult din sinele păcătos. Nu este ușor, e foarte greu.

Cât de greu renunţăm, într-un conflict, într-o discuţie, la părerea noastră, chiar dacă știm că este o părere greșită. Conștiinţa noastră ne dă o mărturie că suntem în eroare, dar, cu toate acestea, nu renunţăm, pentru că nu vrem să ne despărţim de acel sine păcătos, egolatru, care provoacă foarte multă durere, atât nouă înșine, cât, mai ales, celor din jurul nostru.

Să ne vindece Domnul pe toţi de egoism și de divinizarea sinelui, ca să putem să ne asumăm crucea (dragostea) și să-I urmăm.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.