Știri Vaslui
Piață modernă la Negrești! Comercianții nu își mai vând produsele pe trotuar- FOTO

După mai bine de zece ani de așteptare, cetățenii din Negrești au începând de astăzi o piață modernă. Asta grație administrației locale liberale care cu sprijinul Guvernului Ciucă a reușit să obțină fondurile necesare pentru a realiza investiția. În ultimii ani comercianții și-au vândut produsele în condiții improprii, în aer liber, pe trotuar, indiferent de vreme. Acum reluarea activității comerciale se face într-un spațiu amenajat și dotat la cele mai înalte standarde.


“O investiție modernă realizată cu fonduri locale și guvernamentale. Piața din Negrești respectă toate standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană. Investiția va aduce noi oportunități pentru producătorii locali și pentru comunitatea din zonă. Odată cu inaugurarea pieței din Negrești dispare comerțul cu produse alimentare înșirate direct pe trotuar, comercianții putându-și desfășura activitatea într-un spațiu modern, cu încălzire și aer condiționat.
Pentru mine ca reprezentant al Guvernului în teritoriu fiecare comunitate contează, iar proiectele de investiții care se derulează în județul Vaslui sunt un important indicator atunci când ne raportăm la îndeplinirea programului de guvernare.
Cristinel Rusu demonstrează că este un primar corect, responsabil, care administrează eficient resursele locale, dar și atrage fonduri externe pentru dezvoltarea orașului Negrești.
Modul corect de a face administrație trebuie să devină un reper pentru toți aleșii locali. Cu toții trebuie să fim conștienți și să înțelegem că putem evolua și ne putem dezvolta ca județ numai printr-o implicare 100% în folosul cetățenilor”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.


Noua piață oferă numeroase facilități pentru desfășurarea unui comerț modern: căldură, respectiv aer condiționat, apă curentă, spații frigorifice, compartimente pentru pește, carne, lactate și tarabe pentru producătorii locali etc.
“La Negrești a fost mereu nevoie de o piață. Comercianții, inclusiv cei din zonele limitrofe, și-au dorit să vină aici. Fondurile pe care le producem noi la Negrești sunt insuficiente, din cauza asta a fost nevoie de sprijinul guvernului. Vorbim de o investiție începută în urmă cu mulți ani, o investiție care trebuia finalizată. Mi-am dorit saă finalizez ce era început deja, nu să încep alte proiecte noi și să le las pe cele vechi nefinalizate. Am avut noroc de sprijinul guvernului și așa am reușit să semnez proiectul de finanțare. Întreaga investiție a costat aproape 4,4 milioane de lei. Este o realizare a administrației liberale și vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru sprijin, domnului deputat Nelu Tătaru si Guvernului Ciucă”, a declarat primarul din Negrești, Cristinel Rusu.


În noua piață din Negrești se vor putea comercializa legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi preparate din carne, ouă, miere şi alte produse apicole, produse conservate, pește, produse de panificație şi patiserie, apă şi sucuri, flori, inclusiv artificiale, semințe, material săditor, produse tip plafar, cereale, păsări, mărţişoare şi aranjamente florale, obiecte uz casnic.
“Împreună cu domnul primar, cu cei din primărie, alături de colegii mei din cadrul DSVSA Vaslui, am lucrat pentru ca această piață să corespundă tuturor standardelor europene. Lansez o provocare și către alți primari să finalizeze asftfel de investitii cum nu găsești în multe locuri din România”, a declarat medicul Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui.
Comercializarea produselor în cadrul pieței se va efectua de către persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, individuale şi societăți comerciale.
Comercianţii și producătorii locali care doresc să îşi desfăşoare activitatea în Piaţă Agroalimentara din Orașul Negrești vor putea face acest lucru prin închirierea tarabelor, vitrinelor frigorifice sau spațiilor comerciale!
Primarul Cristinel Rusu a declarat că în următoarele două săptămâni nu se va percepe nicio taxă pentru comercianți. Edilul a mai afirmat că speră ca și aceștia la rândul lor să mai reducă prețul produselor pe care le comercializează pentru a veni în sprijinul cetățenilor în perioada sărbătorilor.
Activitatea comercială în cadrul pieței va începe joi, 6 aprilie 2023, iar cetățenii sunt așteptați la piață să se bucure de produse cumpărate în cele mai bune condiţii!
“𝐈̂𝐧𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐚̆𝐦 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐫𝐜𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐥𝐚𝐩𝐫𝐞𝐭̦𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐢𝐜𝐢 𝐬̦𝐢 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐫. 𝐀𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥, 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟗 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑, 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐭𝐚𝐱𝐞”, a mai declarat primarul din Negrești.








-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră