Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Vasluiul sub nameti, primarul în concediu, fotomodelul Braniște face ședinte foto pe facebook

Publicat

in

Este jale pe toate străzile din municipiul Vaslui. Fie că vorbim de arterele principale sau de străzile din cartiere, circulația se desfășoară cu mare dificultate. Primăria nu a împraștiat deloc material antiderapant, iar utilajele de deszăpezite au rămas trase pe dreapta. La prima oră a dimineții când oamenii au plecat spre serviciu, iar elevii spre școli, Vasluiul era un oraș blocat. În întreg municipiul Vaslui sunt probleme, dar municipalitatea nu vede. Primarul Vasile Pavăl este din nou în concediu, iar viceprimarul Lucian Braniște, cel care are în atribuții activitatea de deszăpezire este ocupat cu ședințele foto. Braniște pare mai degrabă un fotomodel care se pozează alături de comisari europeni în vreme ce vasluienii se luptă cu nămeții.

Principala activitate a viceprimarului Lucian Braniște este postatul pe rețelele sociale, așa l-a învățat pe el mentorul său, turmentatul Tudor Polak. Nesimțirea celor din fruntea municipiului Vaslui este cunoscută de cetățeni. De fiecare dată când iarna și-a făcut simțită prezența, pe străzile din oraș a fost dezastru. Nici despre directorul de la Goscom nu știe nimeni nimic. Atât el, cât și Braniște sunt probabil îngrijorați de soarta protectorului lor, Tudor Polak. Sau poate că directorul de la Goscom nu mai are bani pentru a curăța străzile de zăpadă după ce familia Polak a lăsat la instituție datorii de sute de milioane de lei.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.