Scrisoarea a VI -a a fiului Colak către mama sa Colaka- BURSA Zvonurilor

S-a terminat aventura vieții noastre în această zonă planetară vasluiană. Sar pârleazul dincolo, la Neamț, unde aerul este mai rarefiat, “cotele” mai grase, iar concurența pentru Cameră este draconică. Nu-i nimic, până la Suceava nu mai este mult. Zburăm din “floare în floare”, ca fluturii. Știi ce zic!

Spălăm putina pe din două. Juma eu, juma matale. Până se prind fraieriții, noi suntem departe. Eu primul, că-s mai iute de picior. Încui tot, dac- o mai fi ceva de închis și mă ajungi din urmă. Te aștept în dealul Mărului, la una mica și la botu” Calului. Vezi ce faci cu fraierii de la clinica medicală, poate le mai ceri o sută de mii pentru locul ala de parlamentar amanetat pentru beizadeaua lor. 

Ce ploi făcusem pe la municipală. Majoritate consiliară, vicele nostru, la autobuze tot noi, la Gospodăria comunală, Vasile, pus de matale cu acordul meu, bineînțeles, primari, de la Vetrișoaia încoace până la Bumbăta, nu mai mult, că erau multe guri de hrănit și noi nu mai rămâneam cu nimic.

Ufff…Pierdem tot, chiar și pe paznicul pădurilor, Pădurarul. Când făcea pădurea la pas, nu-l vedea nimeni, mânca și gurile noastre ceva…o căpriță, un râtan de lapte, oleacă de scoarță de stejar.. Ce putea și el. Dacă mai stătea mult, îl lua Garda. L-am salvat ,acu” vreo doi ani.

Îi dădusem un raport de activitate de pe la Olt, copy -paste, cu ceva vreme în urmă, de nu-mi venea nici mie să cred, câte realizări putea să aibă. Nici nu zicea-i că-i vice. Era plin. De dânsul și nu mai atât. Parcă, Moș Pavelă nici nu trecuse pe la serviciu în acești doi ani. Nu l-a crezut nici unul, doar el și se umflase ca fazanul la intersecția cu glonțul fatal.

I-am adunat într-o seară de adio, la sediul nostru, pe toți. Pe Dragomirescu de la Dragomirești, pe Mitică Parfumel, Vasilică de la Gospodărie, pe cel de la autobuze, pe dolofanul de la itp, Pădurarul nostru..Toți plângeau în hohote. De frică să nu li se dea de urmă.

Aud acum că șpăgarii șobolani flămânzi de prin CL sunt disperați că au pierdut Colak-ul îmbibat în alcool și se revoltă. Îi înțeleg, sunt supărați și spun că am dat bir cu fugiții. Oricum erau niște sclavi gălbejiți pe care cu greu îi trezeai din amorțeală. Acum văd și ei  cum e să nu mai primești comisione din șpăgile pe care le luam noi. Mitică mână mică- traficatul de parfumuri contrafăcute, omul cu conturi pe diverse aplicații colorate, plânge să nu îl abandonez. Din apa lui parfumată nici bani de un covrig nu ar câștiga. Mai bine îl pui matale să vândă la crâșma noastră de la țară, oricum de altceva nu-i bun. Între două pahare de babanu, îl mai verifici dacă ne țepuiește sau dacă e corect.

Mai ciugulește de la Cabinet, dar nu pentru multă vreme.

Dragomirescu, uns cu toate alifiile. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute. Seniorul  dă cu noi de pământ , imediat după primul colț. S-a lins pe degete  cum știe el mai bine, iar acum o face pe fata mare. Ce  cutră!!!

Nu-i văd bine pe nici unul dintre ei. Toți sunt cu ochii pe dânșii. Cel de la Palat și cu avocatul, nu-i slăbesc prin decizii. Nu ne mai interesează. Scapă cine poate.

Ajungem la Neamț ca două fete mari. Nu  știe multă lume. Datoriile se șterg odată ce trecem granița de nord. Alt județ, alte reguli, alți tepuiti. Îl avem și pe Șoric, legendarul, clanul Pătrunjel și la urmă ne crește morcovul. Matale îți mai trebuie câte unul, pentru tensiune.

Scoatem banul de la saltea, vindem casa aia din deal, închiriem crâșma din Gură, lui Parfumel, mai adunăm restanțele de pe la Consiliu și trai pe noi, mămucă.      

Mă văd cum stau sub Petricica, la balconul de la ANL, picior peste picior, cu un trabuc columbian în colțul gurii, cu niște ochelari de bazar pe vârful nasului și o vodkă mare, contrafăcută în mâna stângă. Cu Dreapta, am sfeclit-o. Să nu uiți halatul ăla de baie. Mi-ar prinde bine. Decât cu curul gol!

Sper că cei de la Marea Clinică au înțeles că banii lor sunt puțini, la sacrificiile noastre!  

T i pup!

PS : Îți voi scrie până la capăt. Nu mă opresc aici. Ca la “Tânăr și neliniștit”, fără număr!