Conecteaza-te cu noi

Bursa zvonurilor

Dansatorul politicii vasluiene, travestit și în diverse culori, ar vrea și un dans la bară prin CJ- BURSA Zvonurilor

Publicat

in

În politica vasluiană, dansul este viața noastră. Pe stradă, prin scări de bloc sau prin canale. Câteodată, prostește, și prin CJ. Dansul se face după o muzică și după ureche. Coregrafia , după interes, de  pe la pesede, de pe la un partid de buzunar cu ceva Material și mai nou de la un amestec de roșu și galben, ceva verde subțire, de 2-3%. Dansatorul , un anonim. Într-un costum mulat ca la Balșoi, sub care se „citesc” câteva foste pătrățele, un început de burtă și atât.

La dansatorii consacrați, cu același costum mulat, se văd și ouăle, spre deliciul unora. La el, dansatorul nostru, nimic. Nu are și cu asta basta. A fi pasiv sau a nu fi activ? Această-i întrebarea!

Marius Canal , dansatorul politicii vasluiene, travestit și în diverse culori, tupeist, ar vrea și un dans la bară prin CJ. Să facă două, trei piruiete, după procentele sale electorale printre amendamentele PNL, de unde a fost izgonit, forțat spre dreapta, ca pe un paria nesăbuit, din rândurile lor. Invidios pe Nemuritorul nostru, a cerșit „baronul de mareșal” al acestuia ,pe care-l primise cadou la avansarea în grad, de la caporal la mareșal, într-o duminică, ca să facă un dans lasciv, în fața electoratului verde, inexistent.

De fel stă în prima bancă a aleșilor județeni, aproape de Material, majoritarul de ocazie și își trag bezele nostalgice prin canale de comunicare numai de dânșii știute. Câteodată își fac cu ochiul din cauza amendamentelor pe care le pun la cale, în cârdășie permanentă cu Tehnicianul județului căruia ii cam fug uat.urile de sub picioare. 

Alături de Canal, de fiecare dată, stau Exmatriculata de la Bârlad și Piticul informatician vândut pe doi bytcoini milițianului de la marele centru al afacerilor vasluiene. Ca două păpuși , una cu ațele la Bâtca și cealaltă la Marius Canal, horesc cum pot și ei, după renumerație, sperând  că vor mai prinde la anul încă un post de consilier pe liste. Speranța moare ultima, iar ei așteaptă momentul.Sperața nu are nimic împotrivă!

Dansatorul nostru, Marius Canal, își răsucește apometrul în burtă, zburând dintr-o gură de canal în alta, de la stânga la dreapta, politicianistic, împrăștiind duhoare prin județ pe la toți traseiștii de teapă lui. Cu multă usurință trece de la dans lasciv, la hore , mai sus de Vaslui, unde băieții de la Valea Mare cântă pe banii de la CJ dați la ultima pomană dinainte de Paște.

Când o alegătoare cu un copil bolnav în brațe îl întreabă de Casa de Sănătate, se eschivează neprofesionist și-i răspunde „întrebați-mă de pensii, de sănătate nu știu nimic”, deși era mare președinte la acele vremuri, tânjind zilnic după un scaun de parlamentar sau de prefect, după caz.

Și acestea fiind spuse, ca în orice poveste vasluiană fără încheiere, Marius Canal , stă pe un scaun galben, exmatriculat, în plin consiliu, împrăștiind o duhoare verde adusă de prin canalele județului nostru direct în ochii alegătorilor pe care încearcă să-i prostească din nou!

Va urma!  

Populare

Stiri din categoria: Bursa zvonurilor Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.