Știri Vaslui
Negreștenii rămași datori la taxe locale, scutiți de la plata majorărilor de întârziere

Negreștenii rămași datori către bugetul locale au fost scutiți, prin hotărâre de Consiliul Local, aprobată pe 27 aprilie, de la plata majorărilor de întârziere.
„Vă aducem la cunoştinţă că potrivit HCL nr. 54 din 27 aprilie 2023 s-a aprobat scutirea majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale și nefiscale principale, restante la data de 31.12.2022, datorate bugetului local de către persoanele fizice, care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al orașului Negreşti”, transmite Primăria orașului Negrești printr-un anunț.
În acesta se precizează pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor în cuantum de minim 150 lei existente în sold la data aprobării solicitării de scutire contribuabilii persoane fizice care au obligaţii fiscale restante şi care îndeplinesc cumulativ niște condiții.
Condiții sunt următoarele: „contribuabilul stinge integral, până la data depunerii cererii temeinic justificate, dar nu mai târziu de 29.11.2023, inclusiv, sub sancţiunea decăderii, obligațiile fiscale certe, lichide şi exigibile, exclusiv majorările de întârziere care fac obiectul cererii de scutire; au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 29.11.2023 sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepţia celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată; contribuabilul are depuse toate declarațiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi toate obligaţiile de plată ca urmare declarării, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege; contribuabilul depune cererea temeinic justificată, până la data de 29.11.2023 inclusiv, sub sancţiune decăderii, la registratura UAT oraşul Negreşti, însoţită de fotocopiile actelor de identitate ale proprietarilor”.
Negreștenii pot primi mai multe detații la sediul Primăriei sau adresându-se instituției prin email la adresa itx@negresti.ro.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră