Știri Vaslui
Fostul șef al IPJ Vaslui, polițistul de nota 3, s-a pensionat

Încă un polițist de nota 3,44 s-a pensionat și asta nu ar fi o veste atât de surprinzătoare dacă nu ar fi pentru faptul că acesta a participat la concursul pentru șefia IPJ Vaslui și s-a întors cu coada între picioare. După ce a fost umilit în fața tuturor, Gabi Nechita a revenit la funcția sa de șef la Poliția Municipală Bârlad, dar a considerat că este sub demnitatea unui polițist de nota 3,44 și a decis să se pensioneze peste noapte.
Dar să nu uităm că Gabi Nechita a făcut ceva ce mulți alții n-au reușit: a fost un șef mulțumit de toată lumea. Subalternii domniei sale erau fericiți că nu avea cine să-i pună la treabă, că nu avea cine să-i controleze și că treaba mergea oricum. “De asemenea, au fost unii care au fost supraevaluați, dar asta nu conta, pentru că făceau parte din clientela de partid, amicii mai vechi sau mai noi de conjunctură sau doar niște dame cu balcoane. Așadar, să-i urăm tradiționalul „Pensie Lungă” noului pensionar, pentru că, cu siguranță, va fi o pensie consistentă”, spun colegii lui Nechita.
Toată lumea speră acum că se va pune capăt amatorismului din conducerea IPJ Vaslui și că la cârma instituției vor veni oameni competenți.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră