Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Accident grav cu două mașini pe strada Ștefan cel Mare. Un bărbat a rămas încarcerat- FOTO

Publicat

in

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc pe o stradă din Vaslui. Un bărbat de 56 de ani, rămas încarcerat, a fost extras de pompieri și dus la spital.

ISU Vaslui anunță că la locul accidentului, produs duminică la ora 5:20, au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Accidentul a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din oraș.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, într-unul dintre acestea fiind găsită o victimă blocată.

„Concomitent cu manevrele pentru deblocare efectuate de pompierii militari, doi membri ai echipajului ambulanței SMURD TIM acordau primul ajutor bărbatului în vârstă de 56 ani. După deblocare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, transmite ISU Vaslui.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.