Știri Vaslui
Viceprimarul USR al Bârladului își face imagine pe banii și munca altora

Nu este pentru prima oară când Ana Maria Vintilă încearcă să se facă un pic cunoscută. Atât ea, cât și partidul din care face parte și pe care îl conduce de puțin timp.
„Laudă-mă, gură, și-ți voi da… afiș!”, acesta este noul slogan după care se ghidează în ultimul timp viceprimarul Bârladului. După ce, în filmulețul de prezentare lansat cu ceva timp în urmă se „lăuda” cu cele trei proiecte medicale de suflet, deși acestea erau un pic gândite și finanțate de alții, Ana Maria Vintilă lovește din nou!
Afișul prin care bârlădenii sunt invitați să-și sterilizeze câinii și pisicile este dominat de sigla USR. Asta în condițiile în care principalului finanțator, asociația care dă efectiv fondurile, nici nu i se vede logo-ul. Deși aceștia au solicitat doar un spațiu, în cazul de față Oborul, care dacă e să fim drepți, e plătit și el din taxele bârlădenilor, doamna politician a considerat că poate „prinde” ceva voturi cu această mediatizare. Și cine nu o cunoaște poate afla din poster că este viceprimarul orașului.
Așadar, timp de 2 ani de zile noi am plătit indemnizația de viceprimar, în condițiile în care în fișa postului era prinsă și această obligație. Deci, politicianul Vintilă ori vrea să-și facă imagine, ori recunoaște neputința de care a dat dovadă, dar pentru care a fost remunerată corespunzător.
Cum a fost posibil, exact sub nasul primarului această reclamă? Simplu. Votând proiectele inițiate de acesta, USR a intrat la masa bogaților, a devenit un fel de Dinu Păturică a politicii locale, pentru că i s-a permis.

-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră