Bursa zvonurilor
Scrisoarea a VII-a a fiului Colak către mama să Colaka- Pădurarul- BURSA Zvonurilor
Am “sărit” gardul la Neamț. E greu dincolo. Concurență, multe guri de hrănit. Fraieri mai puțini ca la Vaslui. Cine știe dacă mai prind eligibilitatea? Tot pe la voi mai “trag” niște sfori. Am echipa de la municipală, Pădurarul, Dragomirescu, Parfumel, Itepistul dolofan, fetele alea alese, de la consiliu, care se jură pe steagul de la asigurări, dar plâng după mine pe la toate evenimentele cu coroane, de se usucă cămeșa pe ele, la soare. Chiar una dintre ele, era să-l păcălească pe executorul nostru de la Palatul din dreapta, cum te uiți din spate.
Pădurarul nu se poate dezlipi de noi. Nici mort. Joacă după cum cant eu și uneori, mai rar, vine cu partitura lui. Se mai da prin balansoar, mai pune o floare și mai peticeste câte o stradă, așa de ochii lumii. I-a intrat în cap candidatura, de când Pavelă a intrat în dizgratiile Nemuritorului de la Palat, din stânga, cum te uiți din spate.
Multă minte nu are nici asta. A mușcat momeala de la pesediști, că poate fi Alesul. Pădurarul nostru nu vede plasa. S-a așezat în balansoar cu ei și atât. Mai mult de huta-huta nu va primi. Dincoace, Chirurgul i-a dat pe “topogan”, drept candidați, pe Broker și pe Radical, la concurență. Brokerul nu are presiune.S-a dat pe asigurări cu Pavelă și are prins nasul. Banu-i ochiul dracului.
Până la urmă, Radical o să extragă rădăcina pătrată din amândoi, Pădurarului și Brokerului aerian de tot. Când doi se bat, al treilea câștigă! Lucifer Pădurarul nici în visele sale erotice din codrii patriei nu a crezut că va ajunge vicepremier la municipală. Cât am fost eu, prin zona, i-am sforăit cum am putut mai bine pentru buzunarul meu și-al tău, iar printre degete și lor că să nu moară de foame. Dragomirescu ne-a mai dat câte o țeapă, pe persoană fizică, dar i se înfundă rău cu Chirurgul, care ne-a ars și pe noi, deasemenea.
Lucifer, da cu “sabotajele” pe Broker din orice poziție. Are misiune de la mine. Mă tem că se va încurcă prin ițe, că un prostănac și va pierde tot. Nici Marius Canal nu va putea să-l scape, cu partidul sau de buzunar spart. Nemuritorul o joacă și el. Mai mult cu “albă neagră”, așa cum a păcălit județul, de l-a dus în cap. Pe mâna lui ,la fel și Lucifer al nostru, adus din codrii patriei pe asfalt tango, că să ne facem plinul.
De când a intrat ursul în județ, Lucifer Pădurarul, joacă în piesă “Ursul păcălit de Vulpe”, regizată nu de către cel de la Bârlad, ci de Nemuritorul județului care este un artizan consacrat al sforariilor politice. Dacă ursul și-a rupt coadă în gheață, în vechea poveste, contemporanul Lucifer își va rupe capul în balansoar cu Nemuritorul județului! Post –scriptum: Tepuitii noștri s-au pitit. Aia de la marea Clinică, caută să nu se afle câți bani ne-a dat și de ce!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

