Bursa zvonurilor
Miliția condusă de Pelinul dulce premiază lingăii! baNane și-a acordat singur salariu de merit- BURSA Zvonurilor

Scandal monstru la Miliția condusă de un dansator împiedicat venit pe meleagurile noastre cu pluta pe Dunăre! Motivul: salariile de merit acordate în cadrul instituției unor incompetenți și lingăi. Personajele cu pricina urmează să încaseze sume exagerate pentru „rezultate de excepție”.
Pelinul de la Dunăre nu este deloc amar, ba din contra, s-a dovedit foarte dulce pentru lingăii de serviciu ai instituției!
Premiat în anul 2022 pentru presupuse rezultate de excepție, baNane stăpânul investigațiilor necriminale a fost din nou propus pentru salariu de merit, adică o mărire de 50%. Unii sunt excepționali de incompetenți dar acest lucru, într-un sistem vai de capul lui, se premiază. Iar Pelinul dulce aprobă. Cei care muncesc asiduu dar nu au funcții de conducere au fost săriți și de această dată.
baNane limbă fină după ce a făcut mare ședință cu subalternii, cu rapoarte de activitate de la toți pe tema salariilor de merit, și- a dat singur lui. Că na, omului îi place să primească și dacă se întâmplă să nu-i dea nimeni, își dă singur.
Pelinul dulce, dansatorul împiedicat de la Dunăre, a fost extrem de generos cu cei care i-au lustruit pantofii, aprobând salarii de merit pe bandă rulantă. Excepționalii Miliției sunt aceiași incompetenți și lingăi care au fost premiați și în trecut pentru presupuse fapte de excepție.
baNane a fost premiat în 2022 pentru presupuse fapte de excepție și acum a fost propus din nou pentru salariu de merit. Dar cine este baNane cu adevărat? Un incompetent care a primit o recompensă pentru că știe să fie șmecher. Casa de pe Delea ar fi o dovadă în acest sens. Să nu mai pomenim de mașina de serviciu pe care a pus stăpânire baNane și pe care de cele mai multe ori o folosește în interese personale.
Într-un sistem corupt și incompetent, astfel de lucruri se întâmplă. Oamenii care nu merită sunt recompensați, în timp ce cei care muncesc cu adevărat sunt ignorați. Rețeta succesului e una simplă: fii lingău și obții mereu ceea ce îți dorești.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
StiriEstcu 3 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Fraieronel, trădat și furios pe Lăutarul afon: coțofana blondă, funcția și răzbunarea- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiția a confirmat bătaia de joc de la Bârlad și i-a dat dreptate deputatului Solomon. Străzile ar trebui sparte și refăcute
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Urșii își fac tot mai simțită prezența în județul Vaslui. Atacuri la gospodării și panică în rândul localnicilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Daniel Petcu, preotul care calcă în picioare suferința bolnavilor din Huși. Credincioșii se revoltă, dar nimeni nu-i bagă în seamă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Un bărbat de 54 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au izbit în Vaslui -FOTO