Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Județul Vaslui în coada clasamentului național la Evaluarea Națională. Medii neașteptat de mici obținute și de elevii claselor de la liceele de top 

Publicat

in

Cu un procent de 63,7% de medii peste 5.00 județul Vaslui s-a clasat anul acesta în coada clasamentului la Evaluarea Naționala, ocupând antepenultimul loc, cu 13 procente mai puțin decît media națională. Ultimele clasate au fost județele Călărași (63,3%) și Teleorman cu 62,1%.

Raportat la media națională- de 76,2%- și la subiectele considerate accesibile, rezultatele înregistrate înainte de contestații de elevii din județul Vaslui sunt modeste și ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru responsabilii din învățământ. La nivelul întregului județ notele sunt mult mai mici decât anul trecut.

Medii mici s-au înregistrat și la cele trei licee de top din județ care au în structură și clasă de gimnaziu. Cu o singură excepție: Colegiul “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad. Elevii de aici sunt singurii care și-au respectat blazonul. La polul opus se află Liceul Mihail Kogălniceanu Vaslui.

ȘtiriEst a realizat o statistică pornind de la rezultatele obținute de elevii celor trei licee etalon. Datele vorbesc de la sine. Iată-le:

1. Colegiul Codreanu Bârlad, media pe clasă 9,17

30 de elevi: cea mai mare medie 10, cea mai mică medie 8,07

o medie de 10

18 medii cuprinse între 9,07 și 9,95

11 medii cuprinse între 8,07 și 8,92

alte statistici:

șase note de 10 (patru la matematică, două la limba română)

cea mai mică notă: 7,10 la matematică

2. Colegiul Cuza Vodă Huși, media pe clasă 8,55

28 de elevi: cea mai mare medie 9,80, cea mai mică medie 5,10

14 medii cuprinse între 9,02 și 9,80

opt medii cuprinse între 8,12 și 8,85

două medii cuprinse între 7.87 și 7,95

două medii cuprinse între 6,02 și 6,92

două medii cuprinse între 5,10 și 5,80

alte statistici:

o singură notă de 10 la matematică

cea mai mică notă: 4,50 la limba română

3. Liceul Mihail Kogălniceanu Vaslui, media pe clasă 8,19

28 de elevi: cea mai mare medie 9,70, cea mai mică medie 4,72

nouă medii cuprinse între 9,07 și 9,70

șapte medii cuprinse între 8,37 și 8,95

șapte medii cuprinse  între 7,15 și 7,97

trei medii cuprinse între 6,02 și 6,47

o medie 5,25

o medie 4,72

alte statistici:

două note de 10 la matematică, o notă de 10 la limba română

cele mai slabe note: 3,85 și 4,30 limba română

În județul Vaslui, cinci elevi au obținut note maxime la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, trei provin din municipiul Vaslui, iar ceilalți doi din municipiul Bârlad.

Cu toate acestea, în ciuda succeselor remarcabile, există și situații în care rezultatele Evaluării Naționale au fost mai puțin favorabile. Cea mai mică medie înregistrată în cadrul acestui examen a aparținut unui elev de la una dintre cele mai bune școli din Bârlad, și anume Școala Gimnazială „George Tutoveanu”. Elevul a obținut nota 1,55 la proba de Limba și literatura română și nota 1,50 la proba de Matematică, rezultând astfel o medie finală de 1,52.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.