Știri Vaslui
Centru rezidențial privat în care se aflau 10 bătrâni, închis de Protecția Consumatorilor

Reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Vaslui au propus, vineri, închiderea unui centru rezidenţial privat din localitatea Avrămeşti, comuna Voineşti, care nu deţine autorizaţie sanitară de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece relocarea celor zece beneficiari din centrul respectiv, vârstnici din mai multe judeţe ale ţării, nu poate fi făcută decât cu acordul aparţinătorilor. “Am avut propunere de închidere a centrului de la Avrămeşti, deoarece acolo lipseşte autorizaţia sanitară de funcţionare. În mod normal s-ar fi pus problema relocării beneficiarilor, dar fiind un centru privat, este necesar acordul aparţinătorilor, iar aceştia nu sunt de acord cu relocarea bătrânilor. Este vorba despre zece persoane. Am discutat cu cei de la DSP şi am aflat că zilele următoare o să fie depuse documentele pentru obţinerea acestei autorizaţii. (…) Momentan nu putem face nimic, noi am găsit locuri unde să facem relocarea. Am discutat cu reprezentanţii Episcopiei Huşilor, care ne-au oferit posibilitatea să-i ducem în centrele de la Vutcani şi Boţeşti, dar nu putem să efectuăm transferul. Noi sperăm să se rezolve situaţia, deoarece în afară de acest aviz, nu s-a pus în pericol siguranţa, integritatea sau sănătatea vreunui beneficiar”, a declarat prefectul judeţului Vaslui.
În judeţul Vaslui, prin ordin al prefectului Daniel Onofrei, au fost constituite comisii mixte formate din specialişti ale mai multor instituţii publice pentru a se ocupa de verificarea şi monitorizarea a 54 de centre rezidenţiale existente în judeţ. Dintre acestea, 47 sunt deţinute de instituţii publice, iar şapte sunt deţinute de entităţi private. Prin intermediul acestor controale, se verifică aspecte legate de igienă, sănătate, securitate, alimentaţie şi respectarea drepturilor rezidenţilor. Comisiile mixte analizează condiţiile de cazare, serviciile medicale şi sociale oferite, respectarea protocoalelor şi a procedurilor de lucru, precum şi conformitatea cu normele de siguranţă şi protecţie a muncii.
Prefectul Daniel Onofrei a precizat că în cursul zilei de vineri cel mai probabil vor fi finalizate acţiunile de control în toate cele 54 de centre sociale publice şi private din judeţ. Până pe 13 iulie, în urma acţiunilor de control a fost date amenzi în valoare de 145.000 de lei şi a fost retrasă autorizaţia sanitară de funcţionare a unui centru medico-social.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră