Știri Vaslui
Infracțiuni multiple constatate în prima seară a Festivalului Open Camp

Vineri, 14 iulie 2023, în prima seară a festivalului Open Camp Vaslui, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Vaslui au acționat pentru desfășurarea manifestării în condiții de siguranță.
Jandarmii, polițiștii și cuplul chinologic al Poliției de Frontieră au acționat proactiv concentrându-și eforturile și pentru identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, cu ajutorul câinelui antrenat să depisteze droguri au fost constatate două fapte cu privire deținerea de substanțe vegetale susceptibile a fi droguri de risc în care au fost implicate cinci persoane.
De asemenea, au fost întocmite actele de constatare pentru trei infracțiuni de folosire a materialelor pirotehnice fără drept. Asupra uneia dintre aceste persoane a fost găsit și un spray cu substanțe iritant-lacrimogene, motiv pentru care i-au fost întocmite actele de constatare și pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de articolul 372 din Codul Penal.
Tot în locul de desfășurare al festivalului, în jurul orei 05.00, jandarmii au interceptat doi tineri care adresau injurii personalului de ordine. Unul din ei a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei pentru provocare de scandal și adresare de injurii, iar celălalt cu amendă de 3000 de lei pentru aceleași fapte, dar și pentru împiedicarea forțelor de ordine de a lua măsurile legale.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu jandarmii, au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea publicului cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri, alcool și substanțe psihoactive.
În cadrul activităților s-au purtat discuții cu adolescenții și tinerii prezenți la festival despre riscurile asociate consumului de substanțe pihoactive, dar și consecințele sale: alterarea relațiilor cu familia, prietenii, efectele nocive asupra sănătății, adopatarea unor comportamente distructive, dar și despre prevenirea Cyberbullyingului și violarea vieții private, în vederea creșterii gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate.
De asemenea, copiii și părinți au primit sfaturi și recomandări sub sloganul „Și în vacanță în siguranță”, ce au avut ca principal obiectiv informarea copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității implicării active în prevenirea situațiilor în care aceștia (copiii) pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.
Pentru a evita producerea unor incidente în ultimele două seri de festival, Jandarmeria Vaslui transmite participanților următoarele recomandări:
- să adopte un comportament civilizat și să evite implicarea în conflicte de orice fel;
- să nu folosească sau să dețină obiecte ce pot fi considerate periculoase (arme albe, substanțe iritant-lacrimogene, materiale pirotehnice);
- să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine;
- să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;
- dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial să se adreseze de îndată forțelor de ordine.
De asemenea, reamintim faptul că folosirea dronelor fără autorizație și avizele necesare, este strict interzisă.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră