Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Pericol de explozie şi la Bârlad! Firma care deține stația GPL care a explodat la Crevedia are o stație și în județul Vaslui

Publicat

in

Flagas SRL, firma deținută de Ionuț-Daniel Doldurea și Cosmin Ionuț Stinga a deschis, începând cu 2019, cinci puncte de lucru în Iași, unul în Bârlad și un altul în Botoșani. Firma Flagas controla stația GPL Crevedia care a explodat sâmbătă. În urma deflagrației, doi soți au murit, iar peste 50 de persoane au fost rănite. Punctul de lucru din Bârlad se află pe strada Tecuciului nr.10, la ieșirea din municipiul Bârlad. În zonă sunt mai multe depozite și ca atare este mereu aglomerație. În ultimele două zile, atât ISU Vaslui cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă au făcut verificări la punctul de lucru al SC Flagas din Bârlad. Inspectorii au constatat că acesta funcționa fără autorizație. Unul din principalele motive pentru care nu s-a obținut autorizația de funcționare sau cea de securitate la incendiu, ar fi că punctul de lucru respectiv nu a respectat distanța de amplasare față de anumite construcții și amenajări.  Social democratul Doldurea (44 ani) deține 51% din acțiunile firmei, iar Stinga (36 ani),  49%. Ambii sunt administratori ai Flagas SRL. Altfel spus, caracatița PSD de la Caracal s-a extins până în județul Vaslui.

Stații GPL în zone aglomerate
Amplasarea stațiilor GPL în zone aglomerate, cum ar fi curțile școlilor sau aproape de centre comerciale frecventate, ridică întrebări serioase cu privire la planificarea urbanistică și la siguranța publică. Stația din curtea Liceului Ion Mincu este un exemplu clar al neglijenței autorităților care s-au aflat la conducere in ultimii 20 de ani. Această locație, situată în apropierea sediului ISU, creează un pericol iminent pentru elevi, personalul școlii și comunitatea înconjurătoare. În cazul unui incident, riscul de explozie sau incendiu ar putea avea consecințe catastrofale. Niciun prefect nu s -a sinchisit să ia vreo măsură. Până acum!

Încărcarea buteliilor în portbagajul mașinilor 
O altă practică extrem de periculoasă asociată cu stațiile GPL din județul Vaslui este încărcarea buteliilor în portbagajul mașinilor. Această metodă de manipulare a gazelor inflamabile prezintă un risc major de explozie sau incendiu în cazul unui accident rutier sau al unei manevre necorespunzătoare. Deși ISU, Garda de Mediu, Poliția sau Primăria ar trebui să fie vigilente și să impună măsuri de siguranță strictă, ele par să nu acorde atenție acestei probleme evidente.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.