StiriEst
Polițist din Vaslui, depistat conducând o motocicletă sub influența drogurilor

Un polițist în vârstă de 23 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, a fost depistat conducând o motocicletă sub influența substanțelor psihoactive. Polițistul a fost depistat de colegii de la Seviciul Rutier care desfășurau o acțiune pe linia depistării șoferilor care conduc sub influența substanțelor psihoactive. A fost oprit la control pe drumul national 15D luni după-amiază. Conducea o motocicletă, înmatriculată provizoriu în municipiul București.
”În urma testării cu aparatul drugtest, a fost înregistrat rezultat pozitiv la două substanțe psihoactive”, au transmis oficialii IPJ Vaslui, fără a indica la ce substanțe a ieșit testul pozitiv. Polițistul, originar din municipiul Pitești, județul Argeș, a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe urmand a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. Pe lângă ancheta penală, la nivelul IPJ Vaslui a fost declanșată procedura prealabilă de cercetare disciplinară.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră