Știri Vaslui
VIDEO: Buzatu ridicat de procurorii DNA
Dumitru Buzatu a fost prins, vineri seara, în flagrant de DNA. Surse apropiate de anchetă au explicat pentru Digi24 că, în aceste momente, președintele Consiliului Județean Vaslui este în custodia ofițerilor și procurorilor anticorupție după ce a fost prins primind bani, peste 1,2 milioane de lei.
Informațiile pe care am reușit să le adunăm până acum arată că președintele CJ Vaslui ar fi cerut 1.250.000 de lei, bani pe care îi primea în momentul în care a fost prins de ofițerii și procurorii de la Direcția Națională Anticorupție din Iași, pentru acordarea unui contract a cărui valoare era de 10 ori mai mare, un contract evaluat la cel puțin 12 milioane de lei, finanțat cel mai probabil din bugetul Consiliului Județean Vaslui, pe care liderul social-democrat, președinte al organizației locale din Vaslui îl conduce de foarte mulți ani.
De altfel, Buzatu este unul dintre cei mai vechi lideri din PSD, care se află de ani buni la cârma Consiliului Județean și care anterior a fost timp de mai multe mandate parlamentar din partea fostului PDSR, ulterior PSD. Este o operațiune în desfășurare, practic unul dintre cele mai grele dosare pe care le vedem din zona anticorupției de ceva vreme încoace, un lider cu greutate prins în flagrant, în timp ce primea o sumă importantă de bani, se pare că de la un om de afaceri interesat să obțină un contract finanțat din bani publici.
Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.
Președintele CJ Vaslui a primit mita cu bani marcați de DNA la un restaurant unde lua masa în vineri seara. Buzatu s-a întâlnit în acea locație cu un om de afaceri care era denunțător în acest caz. Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu. Anchetatorii efectuează la ora redactării știrii percheziții la domiciliul președintelui Consiliului Județean Vaslui.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că va convoca sâmbătă, de urgenţă, BPN în format online şi va propune excluderea lui Buzatu din partid.
„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.
„Acum am văzut știrile. Îmi pare rău de veste, este un coleg de-al nostru vechi. Având în vedere situația, mâine se va convoca BPN și se va cere excluderea din partid, prin vot”, a declarat la rândul său, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvând al PSD. În ceea ce privește situații similare ale unor lideri PSD, indiferent de importanța lor, Romașcanu a precizat că „așa s-a întâmplat până acum, din păcate, cu domnul Arsene, cu Buzatu, nu cred că domnul Ciolacu va proceda în alt fel”.
Întrebat dacă va afecta PSD acest scandal, purtătorul de cuvânt al social-democraților a mai spus că „bine nu ne va face, asta este evident, dar atâta timp cât organele de control își fac datoria, domnul Buzatu a făcut o prostie și o infracțiune pe care organele de anchetă au dovedit-o, lucrurile nu mai pot fi comentate. Sigur, în planul imaginii, vom avea de suferit. În planul acțiunii, domnul Ciolacu este constant în decizii, coerent”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră