Știri Vaslui
Dumitru Buzatu rămâne după gratii. Tribunalul a decis să-i prelungească mandatul

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită de către DNA, rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Vaslui a decis, miercuri, să prelungească măsura în cazul său, potrivit News.ro.
În schimb, expertul din dosar, Radu Judele, va fi plasat sub control judiciar, dacă decizia instanţei va rămâne definitivă.
„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. În baza art. 234 şi urm. C. proc. pen, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.10.2023 şi până la data de 22.11.2023, inclusiv”, se arată în decizia instanţei.
De asemenea, Tribunalul Vaslui a respins cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru trafic de influenţă şi a înlocuit măsura arestării preventive a acestuia cu cea a controlului judiciar, pentru 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului Judele Radu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Dumitru Buzatu, care la data faptei era preşedinte al Consilului Judeţean Vaslui, membru PSD, a fost reţinut de procurorii DNA şi ulterior arestat preventiv. Conform DNA, Buzatu a solicitat unui om de afaceri 10% din valoarea unui contract pe care acesta îl încheiase cu CJ Vaslui.
Încă o persoană a fost reţinută în dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, un expert, Radu Judele, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă.
Acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia, raport care să contrazică propriul rapoirt realizat anterior în baza unui contract cu Consiliul Judeţean şi care nu corespundea realităţii din teren.
Raportul era necesar, după ce între Dumitru Buzatu şi omul de afaceri au apărut divergenţe în legătură cu plata lucrărilor şi implicit cu cuantumul mitei care trebuia remisă lui Buzatu. De asemenea, expertul i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factori de decizie din CJ Vaslui pentru a-i achita facturile pentru lucrările executate.
Între timp, Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD şi revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 4 zile in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Taxe de oraș, condiții de Ev Mediu. 15 ani de bătaie de joc: Moara Grecilor, cartierul uitat între noroi și promisiuni- VIDEO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 5 zile in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar