Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Bărbat salvat de la moarte de un polițist local. Omul a îndurat frigul nopții, în parc, pe o bancă

Publicat

in

Victima era în șoc hipotermic din cauza temperaturilor scăzute. A fost transportat la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman”.

Autoritatea locală informează că persoanele fără adăpost au posibilitatea de a fi cazate în centrul amenajat pe strada Metalurgiei, la intrarea în curtea ”Centrului de Afaceri”.

În această locație au fost amplasate un număr de cinci containere, racordate la toate utilitățile și pregătite pentru a-i primi pe cei care au nevoie.

“ Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bârlad și Poliția Locală Bârlad au luat măsuri în fiecare sezon rece pentru a depista și conduce la Adăpostul temporar pe acele persoane care nu dețin locuințe sau adăpost, după ce au fost examinate medical și cu condiția de a respecta prevederile regulamentului de organizare și funcționare a centrului.

Din nefericire au existat și oameni care au refuzat ajutorul oferit și au preferat să petreacă nopțile în diferite locuri dosnice ori în imobile insalubre. Aceștia nu înțeleg pericolele la care se expun”, a precizat directorul Poliției Locale, Vasile Chelaru.

Polițistul local , Cosmin Stafie, a observat că în interiorul parcului de joacă pentru copii, amenajat lângă blocul unde locuiește, era un bărbat întins pe o bancă. S-a îngrijorat cu gândul că omul petrecuse noaptea acolo. S-a apropiat și i-a verificat semnele vitale ale celui nemișcat.

“ Victima nu era conștientă, nu respira, nu avea puls. Polițistul local i-a degajat căile respiratorii și a solicitat sprijin de specialitate prin intermediul Serviciului Național Unic de Urgență 112. A alergat la mașină și a luat o pătură cu care a acoperit trupul inert.

Nu a renunțat la dorința de a salva o viață. A aplicat masaj cardiac cu 30 compresii toracice, însoțite de două ventilații”, a mai declarat sursa citată.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.