Știri Vaslui
Denis, bebelușul care suferă de o boală rară, are în continuare nevoie de noi

Faci bine, primești bine- aceasta este lecția oferită de câțiva tineri inimoși. În urma spectacolului caritabil a fost strânsă suma de 26.322 de lei care se vor duce la Denis.
Mircea Eliade spunea că “binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu când nici nu te gândeşti”, și se pare că evenimentul organizat de tinerii social-democrați respectă acest principiu.Zeci de ore de muncă, sute de întâlniri,drumuri făcute pentru vânzarea invitaților au fost finalizate ,cu succes, în rezultatul concertului umanitar.
“Tinerii social-democrați au demonstrat încă o dată angajamentul lor față de comunitate și spiritul lor altruist prin organizarea și participarea activă la un eveniment caritabil deosebit, care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru un bebeluș de doar trei luni cu grave probleme de sănătate.
Evenimentul, organizat la Teatrul Victor Ion Popa din Bârlad, a adunat sute de persoane care au donat pentru Denis. Ne mândrim cu tinerii noștri social-democrați și suntem recunoscători pentru eforturile lor de a face o diferență în lumea în care trăim. Le mulțumim pentru implicare și îi încurajăm să continue să fie modele de urmat pentru ceilalți tineri”, au declarat prin intermediul unei postări reprezentanții tineretului social-democrat. În urma spectacolului caritabil a fost strânsă suma de 26.322 de lei care se vor duce la Denis.
“Evenimentul a fost reușit. Suntem foarte mulțumiți de felul cum a ieșit. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, mii de mulțumiri pleacă și către Bogdan Mocanu, bârlădeanul nostru cu suflet de aur ce a venit special de la București pentru a fi prezent.
Mulțumim profesorului Dragoș Gheorghiu și copiilor, lui Matias Ichim, mass-media locală care a fost, din nou, alături de noi. Nu putem să nu le mulțumim și colegilor din TSD Bârlad, colaboratorilor -asociația << Constantin Hamangiu>>, deputaților Eduard Popica și Adrian Solomon”, ne-a declarat Florin Motrea, organizatorul activității.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră