Știri Vaslui
Ciupilan: Mă dezic de Dan Marian, dar să nu uite primarii că acel Dan Marian le-a dat bani să își termine investițiile, fără el nu se poate

Se ascute lupta în PSD! După ce tabăra Adrian Solomon-Eduard Popica a adunat zilelele trecute primarii la Șuletea, Ion Ciupilan, edilul municipiului Huși, i-a convocat și el la o întrunire, de socializare. Invitația a fost lansată pe grupul de whatsapp al partidului: „Doamnelor si domnilor primari, vă invit joi, la orele 14,00, la restaurantul Omnia din Husi, pentru a sărbători împreună lăsatul secului”. Nu știm după ce calendar se ghidează domnul Ciupilan, dar “lăsatul secului”’ a fost marți, joi este deja zi de post și ca atare îndeamnă primarii să păcătuiască dacă îi momește cu fripturi și sprițuri. Niciodată greii din PSD nu au mai organizat astfel de întâlniri. Cât era Buzatu în libertate nimeni nu era interesat de socializare. Acum toate taberele din PSD vor întâlniri cu primarii. Întrebat de reporterii știriest.ro dacă se află în campanie electorală și dacă adunararea primarilor la Huși are un alt substrat decât socializarea, Ciupilan a negat. “Nu este o întâlnire politică. Vreau pur și simplu să ne cunoaștem. Am constatat la ultima întâlnire că nu cunosc toți primarii din județ, ei mă cunoșteau pe mine, îmi spuneau pe nume, eu nu știam cine sunt unii dintre ei. I-am chemat și pe Ciprian Trifan și pe Adrian Solomon. Cred că acum avem nevoie de unitate mai mult ca niciodată”, a declarat Ioan Ciupilan.

Ciupilan nu este de acord ca PSD să fie condus în continuare de un interimar și dezvăluie ce au discutat Solomon și Trifan cu Marcel Ciolacu
Primarul de Huși mai afirmă că puterea în PSD trebuie împărțită după părerea lui și că o astfel de opinie ar avea și conducerea centrală a partidului. Ciupilan mai spune că nu este de acord ca PSD Vaslui să fie condus în continuare de un interimar. “Solomon și Trifan au fost la domnul Ciolacu, acolo s-a luat o decizie, dacă vor sa o respecte, bine, dacă nu vor, e treaba lor. Nu sunt de acord sa fim conduși in continuare de un președinte interimar. Jan Ciupilan nu îl susține pe Dan Marian. Eu am propus ca Solomon sa rămână la București, iar Trifan la CJ. Problema este ca primarii pot sa îl susțină pe Trifan, dar din Birou fac parte mai mulți oameni. Eu vreau sa câștig alegerile, scopul meu este sa nu câștige liberalii. Pe mine nu ma interesează șefia PSD. Eu nu vreau nicio funcție. Eu nu vreau să fiu conducator. Eu sunt de acord cu ideea că de exemplu primarul nu trebuie să fie și președinte de partid, sau președintele CJ să nu fie și președintele partidului. Dacă moare primarul, nu se destramă organizația de partid, așa cum se întâmplă acum la Vaslui”, a declarat pentru știriest.ro Ciupilan.
“Eu mă dezic de Dan Marian, nu îl mai susțin, dar să nu uite primarii că acel Dan Marian le-a dat bani să își termine investițiile”
Niciun primar din PSD nu este de acord cu alianța pe care social democrații o au cu Dan Marian. Aceștia au fost mereu împotriva lui Marian și au făcut scandal și în momentul în care Ioan Ciupilan și președintele interimar Dragoș Benea l-au adus pe Dan Marian în PSD. Ion Ciupilan spune că dacă susținerea lui pentru Dan Marian îi deranjează pe colegii săi, atunci el se dezice de Dan Marian, dar le transmite primarilor să nu uite că au fost ajutați de personajul respectiv. “La ora actuală fără Dan Marian au prioritate alții. Eu susțin alianța, dacă Dan Marian nu votează, PNL are majoritate. Nu am făcut eu alianta cu Dan Marian, a fost făcută de nevoie cu ceva timp în urmă de alții. Am luat șuturi destule din cauză că îl susțin pe Dan Marian. Eu de azi înainte mă dezic de Dan Marian. Eu le-am spus și primarilor la întâlnirea de la Șuletea, acel Dan Marian pe care mi-l puneți mie in cârca și pe care spuneți ca îl susțin și că l-am adus în partid, este acel Dan Marian care v-a dat 30 de miliarde la comuna cutare sa va terminați primăria sau să asfaltați drumul sau alte investiții. Nu îl mai susțineți fraților, dați-l afara, haideți să facem majoritate cu liberalii și gata. Sau hai sa lăsam liberalii și noi să stăm în opoziție. Eu nu îl mai susțin de azi înainte pe Dan Marian”, a mai declarat Ciupilan.
Dan Marian vrea șef la județ, Trifan este scos din cărți
Din cei 59 de primari ai PSD nici măcar jumătate nu s-au dus la întâlnirea organizată la Șuletea săptămâna trecută de deputatul Adrian Solomon, omul despre care se spune că își dorește să controleze PSD-ul. Primarii au fost convocați cu scopul de a discuta despre viitorul partidului. Ceea ce s-a vrut a fi o mare petrecere, s-a transformat într-un veritabil parastas. “Mai uniți și mai puternici ca niciodată”! Acesta a fost mesajul scris pe tortul cu care au fost așteptați edilii. Rămas fără partid și refuzat de PNL, Dan Marian vrea cu orice preț să candideze la funcția de președinte al Consiliului Județean din partea PSD. Primarii dezaprobă asocierea PSD cu Marian și de asemenea critică racolarea edililor de pe la alte partide. “Noi nu avem bani pentru plata salariilor, nu știm cu ce vom plăti utilitățile, conturile sunt goale. Nimeni nu spune nimic despre asta. Solomon vrea președinte, Ciupilan vrea președinte, Dan Marian vrea și el. Deputații noștri cu ce ne-au ajutat până acum, noi cum supraviețuim în perioada următoare? Nu se aude nimic de nicio rectificare, am fost mințiți că mergem la București să vorbim cu președintele Ciolacu și să ne exprimăm opinia”, declară revoltați primarii PSD.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră