Știri Vaslui
Înmormântat cu onoruri militare! Maiorul Florin Burghelea a fost condus pe ultimul drum-FOTO

Maiorul Burghelea de la ISU Vaslui, erou și după moarte. S-a stins fulgerător, dar organele sale au fost donate pentru a salva alte vieți
Florin Burghelea, din cadrul ISU Vaslui, a murit subit, vestea venind ca un șoc atât pentru familie cât și pentru colegii acestuia. Acesta avea doar 41 de ani, iar în ziua nenorocirii se afla acasă alătiri de familie. Sâmbătă, în ziua de 11 noiembrie, nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. Brusc, i s-a făcut rău, iar soția panicată a sunat imediat la 112 pentru a solicita ambulanța, pentru că nu-l știa să fie bolnav. Un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD Vaslui a ajuns la fața locului, iar maiorul Burghelea a fost transportat în stare critică la Sptalul Județean Vaslui și apoi la Spitalul din Iași. Medicii au constatat că bărbatul suferise simultam un infarct și un atac vascular. A fost operat imediat, dar nu a avut nicio șansă. Aparatele au fost singurele care îl mai țineau în viață, pentru a-i fi prelevate mai multe organe. Soția lui Florin Burghelea a fost de acord cu echipa medicală privind prelevarea organelor viabile. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a aflat la capela bisericii „Sfinții Nicolae și Pantelimon”, din municipiul Bârlad, pentru a oficia o slujbă de pomenire la căpătâiul maiorului Florin Burghelea, pompier militar, trecut de curând la cele veșnice. În cuvântul adresat familiei îndoliate și celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că plecarea cuiva drag în lumea veșniciei îl face mai prezent în inimile celor care l-au iubit:
Personal, l-am întâlnit la slujba unui Botez, la Catedrala Episcopală din Huși, unde a fost nașul unui prunc. Mi-a rămas în memorie un amănunt, nu lipsit de importanţă. Așa cum este rânduiala Botezului, nașii sunt cei care rostesc Crezul în numele celui care este botezat. Domnul Florin Burghelea a rostit Crezul cu dicţie, cu suflet și cu foarte multă implicare, ca și cum ar fi fost dascăl. M-a impresionat comportamentul dânsului, iar la sfârșitul slujbei l-am întrebat dacă este dascăl. Evident, mi-a spus: „Nu. Sunt pompier”. Atunci am avut această remarcă: „Ce slujire nobilă!”. Când am primit un mail, pe adresa Episcopiei, legat de trecerea întru veșnicie a domnului Florin, m-am întristat foarte mult, pentru că noi, conform socotelilor noastre omenești, am fi vrut să mai trăiască. A plecat mult prea devreme dintre noi, foarte tânăr și, cu adevărat, pe neașteptate.
Așa este moartea, vine și o simţim ca fiind un mare intrus în vieţile noastre. Este atât de nenatural ca cineva să moară, pentru că Dumnezeu nu ne-a creat ca să murim, ci să-I fim parteneri veșnici. Din nefericire, păcatul lui Adam a atras după sine moartea, căreia Hristos i-a schimbat conţinutul. Viaţa noastră ar fi mult prea tristă, dacă s-ar încheia odată cu moartea. În general, când cineva pleacă în lumea veșniciei, se spune că a plecat în nefiinţă.Aș îndrăzni să spun că este aproape o jignire să spunem despre cineva că a plecat în nefiinţă, ca și cum nu mai există nimic, ca și cum noi nu mai putem în niciun fel să ne raportăm la sufletul acelei persoane. Noi avem credinţa că sufletul este nemuritor, și merge la Dumnezeu, de unde l-am primit, iar trupul merge în pământ. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, în delicateţea Sa, este prezent la orice slujbă de prohodire, la orice înmormântare, și plânge, așa cum a plâns atunci când S-a dus în faţa mormântului lui Lazăr, și surorile acestuia – Marta și Maria – I-au spus că este mort de patru zile și a intrat în stare de putrefacţie”, a spus Ignatie.
O mare de oameni, bârlădeni, vasluieni, hușeni și ieșeni au participat duminică la înmormântarea maiorului Florin Burghelea. “Tragedia care a lovit Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, a avut un deznodământ oficial, maiorul Florin Burghelea a fost condus pe ultimul drum, salvatorul fiind înmormântat la Bârlad, în cimitirul „Eternitatea”. Maiorul Florin Burghelea a fost înmormântat cu onoruri militare, așa cum merită orice salvator trecut la cele veșnice. Salvatorii pompieri iubesc și respectă viața. De aceea se și luptă pentru salvarea a tot ceea ce înseamnă viață. Totodată, pompierii conștientizează și respectă moartea, din cauză că, aproape zilnic, ei duc o luptă nedreaptă cu moartea.
Pompierii se luptă pentru salvarea vieții semenilor, însă, cel mai trist este că, uneori rănile nevăzute ale acestei continue înfruntări îi răpun chiar pe salvatori. Miercuri, 15 noiembrie, o inimă de salvator a încetat să mai bată, iar un suflet curat a început călătoria spre Rai.
Camaradul nostru, maiorul Florin Burghelea ne va veghea din Ceruri.
Este greu să vorbim despre camaradul nostru la trecut, trupul lui s-a întors în țărână, dar spiritul lui trăiește prin noi cei care îl vom pomeni de-acum încolo, dar și prin cei pe care i-a salvat, după ce familia a fost de acord cu prelevarea organelor viabile și compatibile.
În urma sa, maiorul Florin Burghelea a lăsat doi copii care nu înțeleg nicicum de ce au rămas fără stâlpul casei, o soție îndurerată, o mamă întristată, doi frați, prieteni și colegi care de-acum îl vor pomeni în gândurile lor pe omul care reușea mai mereu să nu supere pe nimeni. Dumnezeu să te ierte, camarade!” a transmis ISU Vaslui.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bullying-ul protejat cu sutana unui preot: Cum ascunde conducerea Școlii Constantin Parfene un caz revoltător de umilire publică a unei eleve
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
„I-AM DAT ȘPAGA… CĂ AȘA AM AUZIT!”Bomba care dinamitează dosarul Buzatu!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Bursa zvonurilorcu 3 săptămâni in urma
Lăutarul Liberal și Grăsanul Lichidat. Politica liberală, în Orașul Viilor, a luat-o razna de tot- BURSA Zvonurilor
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri