Știri Vaslui
Ajutor pentru fermieri din partea Guvernului

Vești bune pentru agricultorii vasluieni. Guvernul acordă un sprijin de urgență în contextul în care mulți fermieri au avut un an extrem de greu din punct de vedere financiar. Deputatul social-democrat, Eduard Popica, consideră că “ guvernul condus de premierul PSD face tot ce este posibil pentru a susține agricultura țării. În urma grant-urilor în total, peste 55 de milioane de euro), care încep să fie plătite începând de azi, sprijinul total din partea Guvernului este de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului. Acordăm acest sprijin de urgență pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea soarelui”. În total , sprijinul din partea Guvernului este de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră