StiriEst
Prefectul a mers la Spitalul Bârlad să se intereseze de starea pacienților de la Murgeni. Mănăstirea Florești, amendată de DSVSA după decesele cauzate de toxiinfecția alimentară

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui a amendat cu 40.000 de lei Mănăstirea Floreşti, care a livrat sub formă de pachete mâncare pe bază de peşte către Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde mai mulţi pacienţi au prezentat simptome ale unei toxiinfecţii alimentare, trei bolnavi au decedat, iar altul este în stare gravă la Spitalul Bârlad.
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, s-a deplasat, joi, dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ Bârlad, unde au ajuns mai mulţi pacienţi de la Spitalul Murgeni. Potrivit acestuia, în total au avut de suferit 32 de persoane, iar starea bolnavilor este una stabilă.
‘DSVSA a dat o amendă în valoare de 40.000 de lei pe motiv că cei de la mănăstire nu aveau nicio autorizaţie pentru a găti şi pentru a oferi populaţiei astfel de produse. Pacienţii sunt stabili cu toţii, starea lor nu s-a mai degradat. Bolnavul preluat de ambulanţă în stare gravă este în continuare internat la Terapie Intensivă, starea lui fiind uşor îmbunătăţită. Vorbim în total de un număr de un număr de 32 de persoane afectate’, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Onofrei.
Mai mulţi pacienţi care prezentau simptome digestive au fost transferaţi la spitalele de urgenţă din Bârlad şi Vaslui şi la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi cu autospeciale al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Vaslui şi Iaşi.
Trei pacienţi care se aflau internaţi la Spitalul Murgeni au decedat, miercuri, iar altul este în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad. Bolnavii, alături de angajaţi au unităţii sanitare, ar fi consumat, în cursul zilei de marţi, alimente pe bază de peşte, furnizate de o mănăstire din zonă, potrivit unei informări făcute de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, bolnavii au consumat la masa de seară conserve de peşte achiziţionate de la un comerciant din municipiul Bârlad. O anchetă epidemiologică este în desfăşurare. Au fost prelevate probe microbiologice, probe de aliment şi probe de apă, deoarece autorităţile au luat în calcul inclusiv faptul că sursa de alimentare cu apă a spitalului din Murgeni ar putea fi contaminată. În acest caz poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră