Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Regal de frig la Casa de Cultură! Pavăl și Buzatu le-au mai oferit vasluienilor o seară regretabilă

Publicat

in

Casa de Cultură Vaslui a găzduit un eveniment muzical de excepție, dar ceea ce ar fi trebuit să fie o seară de rafinament și cultură s-a transformat într-o demonstrație a lipsei de respect pentru artiști și public. Spectacolul susținut de Orchestra Operei Vox și Orchestra Teatro D’Opera Italiana, sub bagheta talentatului dirijor și solist violonist Bogdan Costache, a fost umbrit de condițiile din sală, unde frigul și nepăsarea autorităților au fost mai puternice decât orice altă emoție. Cu toate că sala a fost plină ochi, vasluienii dornici de cultură au fost nevoiți să rămână îmbrăcați pe parcursul întregii reprezentații, în timp ce artiștii s-au confruntat cu aceeași lipsă de confort și respect. Cu toate că publicul a fost înghețat, artiștii, fără nicio îndoială, au suferit și mai mult. Instrumentiști, soliști de operă și balerini, toți au fost nevoiți să îndure frigul nemilos timp de două ore, fără ca autoritățile să ia măsuri pentru a le asigura măcar un minim de confort. Această problemă este mai veche! De ani de zile vasluienii se plând de condițiile oferite de Casa de Cultură, dar nici primarul PSD Vasile Pavăl și nici fostul șef al acestuia, coruptul Dumitru Buzatu, nu au luat măsuri pentru rezolvarea situației. Mereu scuza a fost că nu sunt bani, dar bine că pentru șpăgi au găsit. Este inadmisibil ca în secolul XXI, într-o instituție culturală, artiștii să fie lăsați să înghețe pe scenă din cauza lipsei de organizare și nepăsare. Este rușinos și de neînțeles cum directorul Casei de Cultură Vaslui, un alt membru PSD, nu a considerat necesar să asigure condiții decente pentru artiști, care au muncit din greu pentru a oferi un spectacol de calitate publicului. Acest eveniment a aruncat o umbră asupra reputației culturale a orașului Vaslui și a demonstrat un dispreț profund pentru artă și artiști.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.