Știri Vaslui
Proiect transfrontalier pentru creşterea siguranţei rutiere la frontieră- FOTO

Conferinţa de închidere a proiectului „Dezvoltarea unui concept de patrulare comună de poliţie a drumurilor din zona de frontieră dintre Republica Moldova – România”, finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Moldova, a avut loc, joi, în prezenţa autorităţilor judeţene şi a reprezentanţilor structurilor de poliţie din cele două ţări. Proiectul, care are o valoare de 330.000 de euro, şi-a propus întărirea capacităţii forţelor de patrulare din cele două ţări prin utilizarea echipamentelor IT pentru identificarea, investigarea şi schimbul de date privind contravenţiile rutiere din zona de frontieră.
„Aş vrea să mulţumesc echipelor de implementare precum şi tuturor experţilor pentru contribuţia avută la acest proiect al nostru. (…) Rezultatele implementării proiectului au determinat consolidarea şi intensificarea cooperării bilaterale dintre cele două state atât în ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii transfrontaliere, cât şi în asigurarea unui climat de siguranţă rutieră la graniţa estică a Uniunii Europene. Mai mult, acest parteneriat bazat pe schimbul de bune practici între poliţiştii celor două ţări a conturat un cadru comun eficient de contracarare a unor ameninţări şi vulnerabilităţi care puteau periclita securitatea frontierei. Siguranţa rutieră este o problemă de importanţă majoră atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova, iar reducerea numărului de accidente rutiere reprezintă o prioritate pentru ambele ţări”, a declarat inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Dan Pelin. În cadrul proiectului 100 de poliţişti rutieri din judeţul Vaslui şi Republica Moldova au participat la instruiri care au contribuit la îmbunătăţirea competenţelor acestora în domeniul patrulării şi al prevenirii infracţionalităţii rutiere.
„Prin implementarea acestui proiect, s-au atins unele rezultate în ceea ce priveşte colaborarea transfrontalieră în domeniul siguranţei rutiere. Unul dintre ele constă în elaborarea şi aprobarea unui acord de patrulare comună, care a stabilit baza legală necesară pentru facilitarea cooperării poliţieneşti în vederea asigurării siguranţei rutiere. Acest acord a permis instituirea de proceduri de lucru comune între forţele de poliţie din cele două ţări, facilitând schimbul de informaţii şi cooperarea în vederea contracarării infracţionalităţii transfrontaliere. (…) În urma eforturilor comune depuse, proiectul a demonstrat importanţa colaborării internaţionale în promovarea siguranţei rutiere şi a securităţii în zona de frontieră, reprezentând astfel un pas semnificativ către asigurarea unui climat de siguranţă şi încredere între cele două state” , a transmis prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Moldova, în cadrul căruia Inspectoratul Naţional de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliţiei al MAI Republica Moldova este Lider de Proiect, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui are calitatea de beneficiar – partener.





-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră