Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Accident cu două victime la Vetrișoaia

Publicat

in

UPDATE: Sectia de pompieri a intervenit pentru asigurarea zonei și a măsurilor PSI, descarcerarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN 24A, în zona localității Bumbăta, comuna Vetrișoaia. În accident au fost implicate două autoturisme, în autovehicule aflându-se trei persoane, doi bărbați și o femeie. La intervenție au participat și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. Autoturismele s-au lovit frontal. În urma accidentului au rezultat două victime (ambele din autoturismul marca Volkswagen), una dintre acestea fiind încarcerată. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme puternic avariate, din care se scurgeau lichide combustibile, o femeie în vârstă de 32 ani fiind încarcerată. Femeia și-a pierdut temporar conștiența. Salvatorii au asigurat măsurile PSI și au descarcerat victima însărcinată, concomitent aceasta primind și primul ajutor. Victima și soțul acesteia au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui respectiv la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși. Femeia a suferit o fractură de membru inferior, un traumatism cranio-cerebral și traumatism de glob ocular.
Cea de-a treia persoană implicată în accident, un bărbat în vârstă de 38 ani a fost evaluat, a primit primul ajutor, dar a refuzat transportul la spital. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.

Stirea initiala

Accident rutier în această dimineața pe raza localității Vetrișoaia. Două autoturisme s-au ciocnit frontal. Potrivit primelor informații, sunt două victime conștiente. Au fost trimise la fața locului două echipaje de la Serviciul de Ambulanță.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.