Divertisment
12 idei de activități recreative la interior pretabile pentru această iarnă

Iarna reprezintă o provocare pentru cei care nu sunt obișnuiți să petreacă mai mult timp în casă. Timpul liber poate fi petrecut într-un mod foarte plăcut și în interior, întrucât există o listă întreagă cu activități recreative.
Nu știi ce să faci atunci când nu e de ieșit afară? Iată 12 idei:
1. Ascultă o carte audio
Cititul este o activitate care antrenează creierul, dar te poți aventura pe tărâmul imaginației și prin intermediul unei cărți audio. Această variantă este ideală în cazul în care vrei ca relaxarea să fie totală. Poți asculta povestea în timp ce staiîntins, cu ochii închiși, sau ai mâinile „ocupate” cu o cană de ceai din care ies vapori parfumați.
2. Răsfață-te cu ciocolată caldă
Iarna este anotimpul colindelor, dar și al ciocolatei calde. Este un răsfăț simplu, de care poți avea parte chiar acasă. Nu e nevoie să ieși în frig până într-un loc unde se vinde. Cumpără-ți din timp o cutie cu pudră de „Hot Chocolate” și ai grijă ca laptele să nu îți lipsească din frigider. Te vei simți ca în povești de la prima sorbitură.
3. Încearcă o rețetă nouă
Rămânem în bucătărie, unde e cald și bine, pentru o nouă activitate de timp liber ideală în zilele de iarnă. Se spune că fiecare poate să fie bucătar la el acasă, iar vorba este cât se poate de adevărată. Intră pe internet pe un blog/vlog culinar sau deschide una dintre cărțile de bucate din bibliotecă și prepară o rețetă pe care nu ai mai încercat-o până acum. Poate fi un fel principal pentru masa de prânz sau un desert cu portocală.

4. Ai grijă de pielea ta
Relaxează-te acasă așa cum o faci într-un salon de spa. Sunt mai multe modalități prin care poți ajunge la o stare de confort absolut, printre care și o baie fierbinte cu spumă, în care să „te pierzi” un timp îndelungat. De asemenea, te poți documenta despre beneficiile și utilizarea uleiurilor esențiale, pe care te sfătuim să le cumperi doar din centre autorizate sau pe de site-uri probate.
5. Testează-ți cultura generală
În cazul în care te mândrești cu o cultură generală apreciabilă, o idee ar fi să cauți pe internet teste care îți arată la ce nivel ești cu adevărat. Este foarte distractiv și să urmărești la televizor emisiuni de cultură generală și să vezi dacă te pricepi mai bine decât concurenții. Cine știe, poate pe viitor vei fi chiar tu în locul lor și vei câștiga bani și faimă…
6. Vezi un serial întreg
Datorită platformelor de streaming video, nu mai este nevoie să mai aștepți, săptămână de săptămână, difuzarea unui episod din serialul preferat. Acum, poți vedea de la primul până la ultimul episod într-o singură zi, într-un veritabil maraton pentru care trebuie să fii aprovizionat cu băutura preferată și cu alune, sticksuri sau alte lucruri „de ronțăit”.
7. Ține un jurnal
Un jurnal personal este un instrument ideal pentru regăsirea sinelui. Rândurile scrise în el te ajută să îți pui gândurile în ordine și să găsești cele mai bune soluții pentru problemele care apar. Încearcă să te concentrezi pe aspectele pozitive ale vieții și să menționezi în fiecare zi măcar un lucru pentru care ești recunoscător. Universul va fi de partea ta.

8. Distrează-te cu jocuri video
Cum or fi trecut prin iarnă străbunii noștri, care nu puteau să se joace pe calculator sau pe telefon. În prezent, nu ne putem imagina viața fără iGaming, un domeniu foarte vast, care cuprinde de la platforme precum casino Mr Bit până la sporturile electronice tot mai populare. Chiar dacă afară este zăpadă de nu poți ieși din casă, ai cum să joci fotbal cu prietenii, pe internet.
9. Pune cap la cap un puzzle
Rezolvarea puzzle-urilor reprezintă o activitate pretabilă la orice vârstă. Găsești cutii cu grade de dificultate diverse, de la jocuri cu câteva zeci de piese care trebuie puse cap la cap până la „misiuni” dedicate adulților, care trebuie să potrivească o mie de piese sau chiar mai multe. Totul este să ai răbdare și perseverență, pentru că un puzzle complicat se rezolvă pe parcursul mai multor zile.
10. Urmărește reduceri online
Shopping-ul online este una dintre activitățile preferate ale românilor. Până la urmă, dacă poate să îți vină totul acasă, de ce să alergi prin magazine? Singura problemă este costul suplimentar cu transportul, dar cheltuielile se compensează dacă te specializezi în „vânătoarea de reduceri”. Notează-ți când scade prețurile fiecare magazin și urmărește chilipirurile.

11. Călătorește virtual
În era digitală, poți vedea ce se întâmplă în foarte multe locuri de pe glob, în timp real, fără să pleci de acasă. Camere web transmit live atmosfera din principalele obiective turistice ale lumii, dar și de pe plaje exotice sau din păduri în care vezi animalele sălbatice în elementul lor. Cu ajutorul programelor dedicate, te poți plimba oricând pe străzile Parisului, sau ale New York-ului.
12. Fă planul pentru noul an
În această perioadă auzi peste tot despre „rezoluțiile pentru noul an”. La un moment dat, sintagma devine chiar enervantă, pentru că nu lipsește aproape din nicio reclamă de la radio sau de la televizor. Dincolo de abuzul comercial, ideea nu e rea deloc: pune pe hârtie obiectivele pentru 2024 și ai grijă să te ții de ele.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tristețe la Spitalul Județean de Urgență Vaslui: A încetat din viață asistentul medical Prisecariu Maria
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
StiriEstcu 2 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Fraieronel, trădat și furios pe Lăutarul afon: coțofana blondă, funcția și răzbunarea- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiția a confirmat bătaia de joc de la Bârlad și i-a dat dreptate deputatului Solomon. Străzile ar trebui sparte și refăcute
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Daniel Petcu, preotul care calcă în picioare suferința bolnavilor din Huși. Credincioșii se revoltă, dar nimeni nu-i bagă în seamă