Știri Vaslui
Maria, Ianis și Ștefan, cei trei elevi de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” care au salvat un bărbat aflat în stop cardio-respirator

Maria Ignat, Ianis Bologa și Ștefan Gherghe sunt elevi în clasele a X-a, respectiv a XI-a la cadrul Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Cei trei au devenit voluntari SMURD în anul 2023, iar astăzi au salvat viața unui bărbat care a suferit un infarct miocardic, în plină stradă. ”Elevii au relatat dispecerului de serviciu că bărbatul se află în stop cardio-respirator, la fața locului fiind trimis de urgență echipajul și ambulanța SMURD pentru terapie intensivă mobilă (TIM). Așa cum au învățat la cursurile de prim ajutor, cei trei voluntari SMURD au început manevrele de resuscitare și au continuat până la sosirea ambulanței TIM. În cel mai scurt timp posibil, ambulanța SMURD a ajuns la fața locului, echipajul continuând manevrele de resuscitare. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui. În prezent, pacientul care a suferit infarctul este internat la Terapie Intensivă. “Chiar dacă cei trei elevi aveau emoții și se temeau să nu fi greșit în vreun mod (reacție firească, având în vedere că această a fost prima intervenție într-o situație de urgență reală), doctorul coordonator de pe ambulanța SMURD a fost încântat de intervenția tinerilor salvatori, medicul declarând că „voluntarii au acționat ca la carte, mărind considerabil șansele de supraviețuire a pacientului, prin acțiunea energică și sigură de până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă”, au declarat reprrzentanții ISU Vaslui.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră