Știri Vaslui
Reprezentanţii fermierilor au discutat cu prefectul despre revendicările lor

Reprezentanţii fermierilor din judeţul Vaslui şi-au prezentat, luni, revendicările, în cadrul unei întâlniri cu prefectul Daniel Onofrei. La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor şi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, care le-au răspuns agricultorilor la problemele cu care aceştia se confruntă în activitatea de zi cu zi.
„Sunt optimist că, prin intermediul dialogului deschis şi paşnic, vom identifica soluţii eficiente pentru rezolvarea problemelor semnalate. Încă din cursul săptămânii trecute, am manifestat disponibilitatea pentru dialog şi astăzi am primit o serie de revendicări şi probleme specifice judeţului Vaslui. În timpul discuţiei, am subliniat faptul că, în colaborare cu conducătorii instituţiilor deconcentrate, ne vom implica activ în soluţionarea acestor solicitări. În acelaşi timp, facem un apel la calm către reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, îndemnându-i să respecte legislaţia în timpul acţiunilor lor. Suntem hotărâţi să menţinem un climat de dialog şi colaborare, cu speranţa că vom găsi împreună cele mai potrivite soluţii pentru întregul context”, a transmis prefectul de Vaslui, Daniel Onofrei. Reprezentanţii fermierilor au organizat în ultimele zile proteste în capitală şi în mai multe oraşe din ţară.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor