Știri Vaslui
Fraudă IT de 2 milioane de euro! Parchetul European a efectuat percheziții la Iași, Vaslui și Ilfov
La cererea Parchetului European (EPPO) din Iași (România), au fost efectuate ieri șapte percheziții domiciliare, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 2 milioane de euro în proiecte IT. Două persoane au fost reținute, printre care și principalul suspect, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar, se arată într-un comunicat al instituției. Perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații din România, inclusiv în orașul București și în județele Iași, Vaslui și Ilfov. De asemenea, au fost efectuate măsuri de investigație în Belgia, Bulgaria, Italia, Lituania și Spania, precum și în Republica Moldova. În cauză este vorba despre o companie care a solicitat fonduri europene nerambursabile de până la 2 milioane de euro (10 953 924 de lei), pentru un proiect IT de dezvoltare de soluții software inovatoare („PIST – Platforma inovatoare pentru tranzacții financiare rapide și sigure”). Potrivit investigației, în perioada 2020-2022, beneficiarul proiectului a prezentat documente false sau inexacte pentru servicii și bunuri care nu au fost niciodată livrate sau achiziționate, precum și contracte de muncă cu persoane care nu au fost angajate în realitate – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE în valoare de 1 milion de euro. Se înțelege că aceste fonduri, plătite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, au făcut obiectul spălării banilor prin circuite financiare interne și internaționale, folosind societăți fantomă înregistrate în Spania și Bulgaria și conturi bancare în Belgia și Lituania. Potrivit probelor, acțiunile societăților înregistrate în România suspectate de activități infracționale au fost transferate către cetățeni moldoveni și către cetățeni din Italia, pentru a preveni eventualele investigații.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUPDATE: Accident mortal pe DN 24, la Ciortești. Doi cunoscuți oameni de afaceri din Vaslui implicați: unul a murit, soția însărcinată preluată de elicopterul SMURD
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDepășire mortală între doi afaceriști pe DN 24. Ce s-a întâmplat în ultimele secunde înainte ca Audi-ul să intre pe contrasens
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie cumplită după accidentul de la Ciortești. Au murit Sorin Iacob, soția sa și bebelușul nenăscut. Vlad Ciuburciu este internat la Iași
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri

