Știri Botoșani
Două surori au murit la diferență de 11 ani lovite de o mașină pe aceeași trecere de pietoni

Destin straniu, pentru două surori din Botoșani. Femeile au murit la 11 ani distanță, rănite grav pe aceeași trecere de pietoni.
Cele două femei au fost accidentate mortal, una în decembrie 2013, cealaltă acum, pe trecerea de pietoni de pe strada Împărat Traian din Botoșani.
În primul accident, ambele surori, atunci în vârstă de 67, respectiv 65 de ani, au fost lovite de un microbuz care ar fi derapat din cauza gheții de pe șosea, iar șoferul nu ar mai fi putut evita impactul.
Potrivit monitorulbt.ro, în urma accidentului, sora cea mare a murit, iar cealaltă a scăpat cu viață.
11 ani mai târziu, pe 1 februarie 2024, femeia ajunsă la vârsta de 76 de ani, a fost accidentată grav pe aceeași trecere de pietoni, în timp ce mergea spre biserică și a fost lovită tot de un microbuz.
A fost transportată la spital, dar nu a supraviețuit. Familia îndoliată se pregătește din nou de înmormântare. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
VIDEO: Georgiana Manole este noul manager al Spitalului de Urgență Vaslui
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Opt femei au fost tunse în monahism la Mănăstirea Moreni. Imaginile ritualului au stârnit reacții: „Ceremonia a fost impresionantă, dar și greu de privit”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cine este polițistul care s-a luat la bătaie, în club, la petrecerea șefului de la Crimă Organizată: de la pachete pe ruta Londra–Vaslui, direct la IPJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se impune demisia primarului Ciupilan? Spitalul Huși este un focar de umilință și incompetență
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Nemulțumiri în rândul polițiștilor vasluieni. Șeful IPJ, Dan Pelin, vizat de acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Noul șef al Crimei Organizate din Vaslui, petrecere de lansare într-un club al unui fost condamnat pentru droguri. Scandal, jandarmi și un polițist „special” sancționat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Haosul de la Spitalul Județean Vaslui, o nouă încercare de a fi domolit: Georgiana Manole, numită manager interimar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Pătrunjel cu otravă în marketurile din Vaslui, Bârlad și Huși