Știri Vaslui
În județul în care oamenii au cele mai mici salarii, baronul PSD lua șpăgi record

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat în luna ianuarie 2024 „Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”. Potrivit acestor date, la sfârșitul acestui an, pentru județul Vaslui câștigul salarial mediu net este prognozat la suma de 3.627 de lei/salariat. În anul 2027, este previzionat un câștig mediu net de 4.380 de lei/salariat. Peste trei ani, în Regiunea de Nord-Est, alături de județul Vaslui cele mai mici salarii vor fi în Botoșani (4.387 de lei/salariat) iar cele mai mari sunt prognozate în județul Iași (5.975 de lei/salariat). Anul trecut, la nivel național, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate de judeţele cu salarii mici. Potrivit datelor statistice, majorările salariale au fost cuprinse între 20% – 26% pentru a reuşi să ţină pasul cu evoluţia salariilor de la nivel naţional. Conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în județul Vaslui, salariile au crescut cu 21% în septembrie 2023 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, până la 3.689 de lei net. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, în luna octombrie 2023 câştigul salarial mediu net a fost de 3.780 lei. Peste medie s-a câştigat în servicii (3.973 lei) precum și în agricultură, silvicultură şi pescuit (3.798 lei) iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii (3.356 lei).
În județul în care oamenii au cele mai mici salarii, baronul PSD lua șpăgi record. DNA, în încurcătură după cazul Buzatu: ‘Dacă se mai ivea o situaţie, am fi fost un pic descoperiţi!
Dumitru Buzatu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost arestat preventiv pe data de 23 septembrie 2023, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. El se află în prezent închis la Penitenciarul Vaslui. După cazul Buzatu, DNA a cerut majorarea fondului de flagrant, transmite Marius Voineag, şeful DNA: „Cazurile de la Vaslui şi Prahova mi se par cazuri de mare corupţie, da. Indiscutabil. Avem cazuri mari în lucru. Ne dorim foarte mult să reuşim”, dă asigurări șeful DNA.
„Un dosar nu seamănă cu altul. La fel cum există un dosar în care avem o presupusă pagubă care sare de 1 miliard şi nu avem niciun fel de măsură, avem doar suspecţi în cauza respectivă, aşa şi aici – procurorul este suveran în alegerea oportunităţii măsurii preventive şi a considerat că prin raportare la cazul în sine şi la actele de urmărire penală pe care le mai are de efectuat….E o cauză foarte complexă, nu s-a văzut”, a declarat procurorul – şef DNA, Marius Voineag.
Cazul de la Vaslui
„În cazul de la Vaslui, era totuşi un flagrant. A fost cea mai mare sumă consumată din fondul de flagrant – de 2 milioane de lei pe care îl avem – de când este DNA. Am avut ceva emoţii chiar. Şi practic a fost o chestiune care nu prea suporta nicio urmă de dubiu, nu în ceea ce priveşte acuzaţia atenţie – nu există niciun dubiu în ceea ce priveşte acuzaţia de săptămâna trecută – dar este vorba doar de durata unei astfel de urmăriri penale, la acte, la complexitatea lor, la ce ai de făcut în cauza respectivă. Îmi doresc mult ca procurorii să beneficieze de autonomia aceasta inclusiv în ceea ce priveşte luarea măsurilor. Tu eşti şeful de anchetă, nu şeful instituţiei”, a spus Voineag.
„De multe ori se creează o confuzie, la nivelul opiniei publice, în sensul că se pune o anatemă sau o definiţie unor preşedinţi de Consilii Judeţene, dar se ignoră faptul că ei de multe ori numesc sau au o ierarhie diferită în zona de partid prin care reuşesc să impună miniştrii, de exemplu. Până la urmă vorbim tot de mare corupţie, oricum am privi. Cazurile acestea două mi se par cazuri de mare corupţie, da. Indiscutabil. Îmi asum chestiunea aceasta. Sunt două dintre cazurile la care s-a lucrat multe luni de zile, în condiţii de parchet cu procurori profesionişti, cu o activitate bine programată de către procurorii de caz. Eu cred că sunt cazuri de mare corupţie şi, din fericire pentru noi, ne-au făcut să fim şi vizibili în perioada anterioară”, a comentat şeful DNA.
„Din cauza cazului de la Vaslui, am venit şi cu o propunere să ne fie majorat fondul de flagrant pentru că 2 milioane de lei se pare că nu mai sunt chiar atât de mulţi bani. Practic, am avut dislocaţi 1,5 milioane de lei, erau trimişi şi am fost într-o situaţie în care administram greu. Dacă se mai ivea o situaţie de genul acesta, exact în perioada respectivă, am fi fost un pic descoperiţi”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră