Știri Vaslui
Nelu Tătaru: PNL își păstrează identitatea. “Noi înșine” înseamnă români
Deputatul PNL Nelu Tătaru a vorbit despre deciziile coaliției în privința alegerilor și spune că liberalii își vor păstra „identitatea”.
„Noi în noiembrie am avut o ședință la Sinaia în care, așteptând un răspuns al partenerilor noștri de coaliție, am luat decizia să mergem singuri în alegeri, «Prin noi înșine». Anul 2024, un an electoral, a lăsat loc la discuții, iar concluzia finală a fost că vom trimite emisarii noștri în aceste discuții în coaliție pentru a discuta această comasare. În comasare și discuțiile pentru comasare nu suntem singuri, avem și parteneri. Au venit oarecum discutând, cu care am fost de acord până la urmă, să mergem pe o listă comună la europarlamentare, fiind un interes comun al României la nivel european, dar pe liste la alegerile locale vom merge separat”, a declarat Nelu Tătaru.
„Identitatea ne-o păstrăm și, fiind șef de filială la Vaslui, am decis același lucru, să mergem separat pe listele la alegerile locale”, a adăugat fostul ministru.
„«Noi înșine» înseamnă români, dacă ne întrebați și dacă vreți să discutăm despre alegerile europarlamentare, în care interesele noastre ar trebui să fie aceleași la nivelul Parlamentul European, și nu cum avem în acest moment, niște interese care se exprimă în mod diferit, cel puțin se exprima în mod diferit. Cred că «prin noi înșine» rămâne valabil în alegerile locale, pe care le avem în acest moment pe liste separate”, a mai spus Nelu Tătaru.
Tătaru: Sondajele ne-au arătat că lumea vrea să continuăm această guvernare și să mergem pe liste comune la europarlamentare. La locale suntem pe liste separate
Despre negocierile cu PSD, Tătaru spune că sondajele sunt cele care arată că „lumea vrea să continuăm această guvernare” și că liberalii și social-democrații ar trebui să candideze pe listă comună la alegerile europarlamentare.
Întrebat despre poziția inițială a liberalilor, deputatul PNL a afirmat: „Anul trecut, fiind într-o coaliție, au fost aceste discuții pentru anul 2024. Colegii noștri de coaliție întârziind cu niște răspunsuri, noi am avut acea întâlnire a noastră de la Sinaia în care am luat această decizie, dar, vedeți dumneavoastră, în politică niciodată să nu spui niciodată, 2024 fiind și un an electoral, și un an în care fiecare partid cred că își face evaluarea, în condițiile în care mergem în continuare la guvernare, în care sondajele noastre, cel puțin, de la partid ne arătau că în momentul acesta toată lumea vrea să continuăm această guvernare, cam 65% din populație, cel puțin într-un sondaj Avangarde comandat de cele două partide”.
Întrebat cum s-a ajuns la decizia listei comune, liberalul a spus: „Sunt niște propuneri care au survenit de săptămâna trecută. Noi știam cu totul altceva acum două săptămâni, numai că deciziile din coaliție și ultimele sondaje ne-au arătat că, cel puțin la europarlamentare, să mergem pe liste comune – în continuare la locale suntem pe liste separate”.
Întrebat dacă există o explicație pentru eventuala mutare a alegerilor prezidențiale în septembrie, Nelu Tătaru a răspuns: „Din ce știu eu, discuțiile se opreau doar la comasarea și la listele comune la alegerile europarlamentare, urmând ca pe 10 iunie, a doua zi după ce avem fiecare partid din coaliție rezultatele, să putem discuta și a doua rundă de eventuale comasări sau mutarea unor alegeri”.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Criminalul în serie căutat de 24 de ani. A ucis mai multe femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Lumina speranței în județul ignorat de autorități! Cine salvează viitorul copiilor defavorizați
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Un nou eşec pentru CJ Vaslui: Noua Policlinică întârzie: Ciprian Trifan, este urmărit de ghinion
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
BURSA Zvonurilor: Politicianul cu memorie scurtă! Cum a ajuns senatorul Bîca să-și distribuie „gândurile profunde” în grupuri anti-PSD
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
În judeţul Vaslui, precipitaţii cât într-un an. Deversare controlată la un baraj după apariția unei breșe
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Doi hușeni au ajuns după gratii! Au bătut un ieșean cu pumnii și picioarele
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Crimă la Dimitrie Cantemir! Un bărbat a fost omorât de un altul care l-a lovit în cap cu un obiect dur
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Interlopul Alis Gentimir surprinde judecătorii: Cere dublarea ordinului de protecție la doi ani- VIDEO