Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Un nou protest la Spitalul de Urgență Vaslui

Publicat

in

Ieri, 29 februarie, în intervalul 12:00 -12:30 a avut loc un nou protest al sindicaliștilor din sănătate, organizat în curtea Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Cadrele medicale aflate la protest au declarat că sunt în timpul liber sau în pauza de masă, fără a afecta programul de lucru al instituției.

Membri ai sindicatului „Solidaritatea Sanitară” au protestat susținând revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”. Aceștia s-au alăturat colegilor din spitalele din toată țara care au organizat acțiuni de protest similare.

Protestul din pauza de masă („REPETIȚIE PENTRU GREVĂ”) este un alt semnal de avertizare a guvernanților: „o repetiție” pentru grevă, care indică apropierea momentului declanșării grevei generale. Toți angajații din unitățile sanitare publice care participă la aceste forme de protest susțin revendicările Federației ”Solidaritatea Sanitară” (https://greva-in-sanatate.ro/), care au drept referință de bază respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale cu inflația, continuă cu solicitarea unei creșteri a veniturilor salariale reale (a puterii de cumpărare a acestora) și cu necesitatea unei distribuții echitabile a creșterilor salariale, care să includă creșterea proporțională a recompensei salariale pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiții de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal și al vieții de familie pe care-l fac angajații lucrând în ture și în zilele libere/de sărbători legale. Reiterăm că acțiunile de protest organizate de Federația ”Solidaritatea Sanitară” în ultima lună au fost determinate de oferta insuficientă a guvernului, făcută la întâlnirea comună cu cele două federații reprezentative din Sănătate din 25 ian. 2024, respectiv o creștere a anvelopei salariilor de bază cu 20% pentru anul 2024, ce are drept corespondent o creștere a veniturilor salariale cu cca. 13,5%. Federația ”Solidaritatea Sanitară” a demonstrat în toată această perioadă că oferta guvernului presupune de fapt o creștere medie a veniturilor angajaților care nu acoperă nivelul inflației nici măcar din ultimii 2 ani (23,59%), această politică de salarizare continuând și în anul 2024 scăderea puterii de cumpărare a profesioniștilor din sănătate. De asemenea, protestele sunt motivate și de refuzul guvernanților de a onora angajamentele asumate față de reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” în anul anterior, cel mai important fiind adoptarea unei noi legi a salarizării, în forma negociată cu partenerii sociali.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.