Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Dumitru Buzatu a reușit să mai impună un candidat pe lista PSD: Lucian Braniște, copilul de aur al baronului PSD

Publicat

in

Viceprimarul municipiului Vaslui, liberalul Lucian Branişte, a fost validat, sâmbătă, în cadrul Şedinţei Biroului Permanent al Organizaţiei Municipale a PSD Vaslui, candidat al PSD pentru funcţia de primar la alegerile locale din luna iunie.
„Ca urmare a rezultatului sondajului realizat în municipiul Vaslui, în care vasluienii au avut posibilitatea să îşi exprime opţiunile de vot, s-a validat candidatura lui Lucian Branişte la funcţia de primar al municipiului Vaslui pentru alegerile locale din 9 iunie. Suntem deschişi şi receptivi la dorinţele şi problemele expuse de dumneavoastră. Orice construcţie politică, care are drept scop şi obiective specifice bunăstarea vasluienilor şi dezvoltarea municipiului Vaslui, reprezintă un semn de maturitate asumată şi integrată la nivel de administraţie publică locală. Împreună vom construi o echipă puternică, o echipă reprezentativă pentru interesele dumneavoastră, o echipă care să găsească soluţiile optime dezvoltării oraşului”, se arată într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Organizaţiei Municipale a PSD Vaslui. După ce iniţial s-a anunţat că viitorul candidat pentru fotoliul de edil al municipiului Vaslui va fi stabilit în urma unui sondaj în care se vor afla patru social-democraţi, în respectivul sondaj a rămas doar managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder de la PSD, şi a fost inclus şi viceprimarul PNL Lucian Branişte. Preşedintele interimar al PSD Vaslui, Adrian Solomon, a spus că ceilalţi trei pesedişti care ar fi urmat să fie incluşi în sondaj, fostul viceprimar al municipiului Vaslui, Daniel Neacşu, administratorul judeţului, Valeriu Caragaţă şi directorul DGASPC Vaslui, Dragoş Cazacu, s-au retras din cursă.
Social-democraţii au anunţat în cursul săptămânii trecute că şi actualul primar al municipiului Bârlad, liberalul Dumitru Boroş, va candida la alegerile locale din partea PSD. Referitor la candidaturile liberalilor pe listele PSD, Adrian Solomon a precizat că „nu e importantă culoarea pisicii, ci e important ca pisica să prindă şoareci”.

Motanul Braniște sau viceprimarul cățeluș

Vreme de patru ani de zile Lucian Braniște s-a chinuit să demonstreze că este sluga PSD, în principal a lui Dumitru Buzatu și Vasile Pavăl. Pe Lucian Braniște nu l-au deranjat deloc golăniile primarului sau cele ale lui Buzatu, i-a susținut cât a putut. Candidatul PSD nu pare deranjat nici de faptul că unul din stăpânii săi, Vasile Pavăl, și-a angajat fii și nurorile la stat. Mai mult și-a ajutat băieții jucători să obțină diverse lucrări în domeniul construcțiilor. Banii publici ajunși în conturile familiei Pavăl i-au ajutat pe băieții primarului să joace, acolo unde știu ei mai bine. Ce a făcut Lucian Braniște în tot acest timp pentru vasluieni: NIMIC! A făcut multe pentru Vasile Pavăl și se simte dator. 

“Când am intrat pentru prima dată pe ușa Primăriei Vaslui în calitate de viceprimar mi-am promis că voi contribui la dezvoltarea și modernizarea municipiului. Acum candidez la funcția de primar pentru că vreau să mă țin de această promisiune! Vreau să mulțumesc domnului primar ing. Vasile Pavăl, pentru încrederea și susținerea acordată”, declară Braniște. 

Iată ce declarau social democrații despre cățelușul Braniște:

“Pe de o parte, viceprimarul-pădurar trimite săgeți otrăvite, prin ziariștii mercenari, către instituția pe care o reprezintă și, pe de altă parte, se ține precum un cățel, împreună cu viceprimarul-curcubeu, după primarul Vasile Pavăl pentru a se lăuda cu inaugurarea pistei! Să ne hotărâm, domnule penelist: pista nu era în colțuri și astăzi, când v-ați fotografiat pe stadion?” scria pe facebook consilierul local al PSD, Alexandru Barbu.

“Se viralizează în mediul online o postare a unui cetățean al municipiului Vaslui care reclamă un conflict între părinții săi și doi agenți ai Poliției Locale. Îl așteptăm pe viceprimarul PNL care este desemnat prin hotărâre de consiliu local să îl înlocuiască pe primarul municipiului Vaslui și care este la conducerea municipalității de aproape două luni, în calitate de șef al Poliției Locale, să iasă public cu niște explicații! Sperăm că acest domn viceprimar nu va fugi de cetățenii dornici să afle ce s-a întâmplat în conflictul de ieri seară, așa cum a fugit vinerea trecută de tinerii sportivi veniți în ședința de Consiliu Local”, mai spunea același consilier PSD.

Cătălin Mîndru (USR Vaslui): Lucian Branişte (PNL) este calul troian care va ”îngropa” PSD

Viceprimarul USR din municipiului Vaslui, Cătălin Mîndru, a declarat că nu este surprins de decizia colegului său, viceprimarul liberal Lucian Branişte, de a candida pentru funcţia de primar din partea PSD, la alegerile locale din luna iunie. Reprezentantul USR a precizat, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Lucian Branişte este „un cal troian” folosit pentru „îngroparea” PSD Vaslui.
„Colegul meu, viceprimarul PNL Lucian Branişte, şi-a anunţat candidatura din partea PSD. Pentru mine, nu este o surpriză. (…) În timp ce analizele făcute la nivel naţional dau PNL-ul ca fiind în comasare cu PSD, adică spre dizolvare, iată că, la Vaslui, lucrurile stau invers. Întrucât PSD nu mai există la nivel local, nefiind în măsură să confirme un lider din ograda proprie ca şi candidat la Primăria Municipiului Vaslui, (…) PNL reuşeşte să introducă acest cal troian în curtea PSD, astfel încât să se asigure că, la Vaslui PSD, nu mai poate avea primarul. Am obţinut victorii importante împotriva PSD alături de colegul meu, d-nul viceprimar PNL Lucian Branişte, alături de colegii dumnealui din PNL şi alături de colegii mei din USR pe parcursul acestui mandat. Sunt sigur că îşi va duce până la capăt misiunea asumată de a îngropa definitiv PSD-ul la Vaslui. Vasluiul are nevoie de un primar de dreapta, vasluienii vor vota un primar de dreapta în anul 2024”, a afirmat viceprimarul USR Cătălin Mîndru.
Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, aflat la conducerea primăriei din anul 2008, a anunţat că nu va mai candida pentru al cincilea mandat.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.