Știri Vaslui
Doi soți au fost bătuți de muncitorii de la primărie. „M-am trezit cu un pumn în ochi”- FOTO

Doi soți din Vaslui au ajuns la spital, după un scandal în trafic. Tinerii îi acuză pe muncitorii unei primării că i-au bătut crunt.
Cei din urmă lucrau în stradă, când soții s-au apropiat cu mașina lor și i-ar fi rugat pe lucrători să îi lase să treacă, pentru că blocau drumul. De aici a început scandalul. Femeia și bărbatul ar fi fost loviți cu pumnii și picioarele și atacați cu o lopătă. Polițiștii fac cercetări.
Cei doi soți plecaseră cu mașina spre orașul Murgeni. Cu doi muncitori ai primăriei s-au întâlnit pe un drum public. Aceștia reparau o conductă, blocaseră strada cu un buldoexcavator și, spun tinerii, nu i-ar fi lăsat să treacă. Șoferul le-a cerut să elibereze strada și ar fi fost lovit, iar când soția sa a încercat să îl apere, ar fi avut parte de același tratament.
Victimă: „Soțul meu a venit și a spus: ‘Cum îți permiți să îmi jignești soția?’. Doar a gesticulat. Și el a sărit la bătaie la soțul meu. Cel care a început scandalul a venit după mine. M-am trezit cu un pumn în ochi, trântită pe jos, pe la spate, de domnul respectiv”.
Martoră la întâmplare a fost mama femeii, care a încercat să-și apere fiica și ginerele.
Dan, victimă: „Domnul m-a îmbrâncit. M-a dat peste mașină. Soția a intervenit, l-a tras, soacra, nu mai eram lucid. A venit și cel de pe buldo. Mi-a dat cu pumnul în cap. Am luat lopata și i-am dat peste picioare. M-am împiedicat și am căzut pe spate cu tot cu lopată. El a venit peste mine”.
Totul s-a terminat când tânăra a folosit un spray deodorant.
Victimă: „Când am văzut că era peste soț și celălalt i-a dat cu lopata pe picioare, am luat un spray din poșetă și l-am folosit. Să îi sperii, să fugă, și atunci s-a terminat povestea”.
O salvare i-a dus la spital pe bărbatul de 39 de ani și pe femeia de 35, pentru îngrijiri. Muncitorii respectivi dau vina pe tineri.
Mihai Streamță, angajat al primăriei: „Foarte recalcitranți, au coborât din mașină. Ei s-au dat asupra mea. Doamnele erau în spatele meu, el a venit din față să mă bată. Eu în timpul ăla nu știam cum să stau acoperit. Nu știu, mi-a dat cu spray în ochi, nu știu dacă am lovit-o”.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe în acest caz. Primarul face și el anchetă și spune că îi va pedepsi pe muncitori, dacă se va dovedi că au greșit.





-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră