Știri Vaslui
Patru persoane, printre care doi copii de 3 şi 6 ani, rănite într-un accident produs pe DN 24

UPDATE: Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani au fost rănite joi, în urma unui accident rutier produs pe DN 24, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
La locul producerii evenimentului au intervenit o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă şi o salvare aparţinând Serviciului de Ambulanţă.
„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, între care doi copii minori. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism căzut într-un şanţ pentru evacuarea apelor meteorice şi sprijinit de un zid de protecţie. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, a fost găsit blocat în autovehicul, celelalte persoane fiind evacuate cu ajutorul celorlalţi participanţi la trafic. Cei doi copii acuzau dureri în zona coloanei vertebrale, respectiv la membrele superioare. Victimele au primit primul ajutor calificat în ambulanţele SMURD, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Accident rutier în zona Mărul de Aur. O mașină a părăsit carosabilul și a căzut în rigola de pe marginea șoselei. Potrivit primelor informații obținute de la locul accidentului, incidentul a provocat rănirea a trei persoane.
Printre victime se află un adult grav rănit și incarcerat în vehicul, precum și doi copii.
Stire in curs de actualizare
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră