Știri Vaslui
Cinci locaţii aprobate de autorităţi pentru dispunerea unor baze de operaţii în caz de situaţii de urgenţă

Autorităţile judeţene din Vaslui au aprobat cinci locaţii unde pot fi dispuse, în cele trei municipii şi două oraşe, baze de operaţii pentru situaţii de urgenţă.
Potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă obţinută de AGERPRES, astfel de spaţii ar putea funcţiona la Centrul pentru Resurse de Afaceri Vaslui, Centrul de Afaceri Tutova din Bârlad, Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Negreşti, iar la nivelul oraşului Murgeni a fost identificat un teren cu destinaţia păşune pe care ar putea fi să fie amplasată o bază de operaţii.
Totodată, a fost aprobată lista cu locaţiile în care pot fi asigurate cazarea şi hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina şi pentru care statul român acordă sprijin şi asistenţă umanitară.
La nivelul judeţului Vaslui, un număr de 18 unităţi de cazare din municipiile Vaslui şi Bârlad şi din comunele Drânceni, Olteneşti, Muntenii de Jos, Perieni, Tutova Ştefan cel Mare şi Zorleni, pot oferi 161 de camere cu 330 de locuri. AGERPRES / (autor: Loredana Ciobanu)
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră