Știri Vaslui
VIDEO: Învierea Domnului! Un dialog emoționant în spiritul sfintelor Sărbători Pascale
Mai e puțin și ne vom bucura cu toții de Lumina Sfântă. Săraci, bogați, sănătoși sau mai puțin, cu toții ne pregătim așa cum simțim, pentru Sfintele Sărbători.
Acesta este motivul pentru care am pregătit o întâlnire de suflet cu trei oameni speciali, care reprezintă două laturi ale vieții sociale și spirituale: Ps Ignatie, Dr Nelu Tătaru și Părintele Ciprian, starețul Mănăstirii Vovidenia.
Ne aflăm într-o perioadă în care ne trăim credinţa profund, reflectăm la faptele noastre, încercăm să ne regăsim şi să gândim mai mult la cum să ne sprijinim aproapele.
Prin esenţă sărbătorile pascale înseamnă şi liniştea pe care ne-o aduce familia. Pentru cei mai mulţi dintre credincioşi Învierea Domnului reprezintă revenirea acasă, alături de cei dragi. Sunt copii care lasă acasă părinţi bolnavi, pe care apucă să-i vadă foarte rar.
Bătrâni singuri nu găsim doar în azile sau în casele lor, ci găsim şi în unităţile sanitare. De multe ori, fiindcă nu are cine să-i îngrijească acasă, bunicii noştri ajung să rămână pe paturile de spital mai mult decât ar fi nevoie.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tristețe la Spitalul Județean de Urgență Vaslui: A încetat din viață asistentul medical Prisecariu Maria
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
StiriEstcu 2 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Fraieronel, trădat și furios pe Lăutarul afon: coțofana blondă, funcția și răzbunarea- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiția a confirmat bătaia de joc de la Bârlad și i-a dat dreptate deputatului Solomon. Străzile ar trebui sparte și refăcute
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Abuzurile și neglijența DGASPC Vaslui! Minoră aflată în plasament, violată de un individ pe care l-a cunoscut pe facebook