Știri Vaslui
Un bărbat a murit și unul e în stare critică după ce au încercat să curețe un canal- FOTO

Tragedie în județul Vaslui. Un muncitor de 57 de ani a pierit într-un canal colector, iar un altul, cu 3 ani mai tânăr, se zbate între viață și moarte, după ce a încercat să își salveze colegul.
Amândoi lucrau cu vidanja închiriată de primăria din comuna Ștefan cel Mare. Potrivit anchetatorilor, deși manevrele ar fi trebuit făcute de ei doar la suprafață, unul dintre bărbați a coborât în canal, fără să știe de acumularea de gaze din interior.
Când sătenii au dat alarma, cei doi muncitori petrecuseră deja minute bune înăuntru. Iar până la sosirea echipajului de pompieri, s-a mai scurs timp prețios.
Cei doi au fost găsiți inconstienți. Unul dintre pompieri a coborât în fosă pentru a ancora victimele, pe rând. Cei de la Ambulanță au preluat imediat victimele.
Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui: ”Prima victima a fost extrasă în stare de inconștiență, în stare critică, dar respira. Au fost începute manevre resuscitare, victima a răspuns pozitiv și a fost transportată la UPU, la Spitalul de Urgență Vaslui pentru investigații suplimentare”.
Din păcate, pentru cel de-al doilea muncitor nu s-a mai putut face nimic. Cei doi muncitori efectuau lucrări de dirijare a apelor din canalul colector al satului, adânc de 4 metri. Unul dintre ei a coborât să adune gunoaiele dinăuntru, însă gazele din interior l-au amețit.
Localnic: ”Sunt vreo trei metri și ceva de apă. A venit colegul lui să îl ajute, ăla a alunecat de pe scări, el fiind mai mare, mai solid, a picat peste el. Pe primul l-a scos. L-a resuscitat, a scăpat, dar Liviu, nu. Niște băieți foarte buni”.
Primarul comunei nu își explică de ce și-a pus muncitorul viața în pericol.
Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare: ”Serviciul public de gospodărire comunală a apelat la o vidanjă. Unul dintre angajați a sesizat, din informațiile pe care le am, că ar fi niște șervețele în jurul sorbului. Din păcate, a coborât. Fiind gaze acumulate, ooof, l-a luat amețeala. Și alt coleg de pe margine, văzându-l în situația aia, a încercat să întindă o mână să îl scoată de acolo. Și dânsul a alunecat și a căzut, din păcate, în acel cheson”.
Localnică: ”Un băiat de nota 10, era și șofer aici. Păcat de el, ceva fără cuvinte, nu am cuvinte. E durere”.
Localnic: ”Niște băieți minunați. Erau angajați la primărie”. Atât polițiștii, cât și inspectorii de muncă anchetează tragedia.








-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră