Știri Vaslui
Un bărbat a murit și unul e în stare critică după ce au încercat să curețe un canal- FOTO

Tragedie în județul Vaslui. Un muncitor de 57 de ani a pierit într-un canal colector, iar un altul, cu 3 ani mai tânăr, se zbate între viață și moarte, după ce a încercat să își salveze colegul.
Amândoi lucrau cu vidanja închiriată de primăria din comuna Ștefan cel Mare. Potrivit anchetatorilor, deși manevrele ar fi trebuit făcute de ei doar la suprafață, unul dintre bărbați a coborât în canal, fără să știe de acumularea de gaze din interior.
Când sătenii au dat alarma, cei doi muncitori petrecuseră deja minute bune înăuntru. Iar până la sosirea echipajului de pompieri, s-a mai scurs timp prețios.
Cei doi au fost găsiți inconstienți. Unul dintre pompieri a coborât în fosă pentru a ancora victimele, pe rând. Cei de la Ambulanță au preluat imediat victimele.
Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui: ”Prima victima a fost extrasă în stare de inconștiență, în stare critică, dar respira. Au fost începute manevre resuscitare, victima a răspuns pozitiv și a fost transportată la UPU, la Spitalul de Urgență Vaslui pentru investigații suplimentare”.
Din păcate, pentru cel de-al doilea muncitor nu s-a mai putut face nimic. Cei doi muncitori efectuau lucrări de dirijare a apelor din canalul colector al satului, adânc de 4 metri. Unul dintre ei a coborât să adune gunoaiele dinăuntru, însă gazele din interior l-au amețit.
Localnic: ”Sunt vreo trei metri și ceva de apă. A venit colegul lui să îl ajute, ăla a alunecat de pe scări, el fiind mai mare, mai solid, a picat peste el. Pe primul l-a scos. L-a resuscitat, a scăpat, dar Liviu, nu. Niște băieți foarte buni”.
Primarul comunei nu își explică de ce și-a pus muncitorul viața în pericol.
Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare: ”Serviciul public de gospodărire comunală a apelat la o vidanjă. Unul dintre angajați a sesizat, din informațiile pe care le am, că ar fi niște șervețele în jurul sorbului. Din păcate, a coborât. Fiind gaze acumulate, ooof, l-a luat amețeala. Și alt coleg de pe margine, văzându-l în situația aia, a încercat să întindă o mână să îl scoată de acolo. Și dânsul a alunecat și a căzut, din păcate, în acel cheson”.
Localnică: ”Un băiat de nota 10, era și șofer aici. Păcat de el, ceva fără cuvinte, nu am cuvinte. E durere”.
Localnic: ”Niște băieți minunați. Erau angajați la primărie”. Atât polițiștii, cât și inspectorii de muncă anchetează tragedia.








-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tragedie cu multe semne de întrebare la o fermă de păsări! Angajat decedat din cauza condițiilor de muncă, societatea ar încearcă să dea vina pe victimă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Huși, orașul nepăsării: Bolnavii sunt lăsați să sufere, iar primarul Ciupilan privește de la distanță și se distrează
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Managerul Popa Păhărel și comisarul Herghilă – Rețeta corupției care transformă un oraș într-unul al șpăgii- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Episcopul care vorbește mai puțin și face mai mult: Ignatie al Hușilor dă o nouă lecție de decență și respect pentru performanță
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Medicii din Iasi se plâng că hușenii le aglomerează spitalele. Primarul Ciupilan își bate joc de bolnavi și menține în funcție un incompetent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Irina Ciobanu, noul manager interimar al SJU Vaslui. Consiliul Județean trebuie să găsească un nou director economic
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Județul Vaslui își schimbă prefectul: Eduard Popica, revine în funcție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Călăii medicului Tătaru: un preot, un manager turmentat și un primar nepăsător. Juristul în sutană vrea să „omoare” spitalul Huși