Știri Vaslui
Festivalul ”Vasluiul Medieval” va avea loc la Ansamblul Monumental ”Podul Înalt”

Cea de-a doua ediţie a Festivalului ”Vasluiul Medieval”, eveniment organizat de Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui se va desfăşura în perioada 4-7 iulie, la Ansamblul Monumental „Podul Înalt” din localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos.
Reabilitat recent în cadrul unui proiect transfrontalier finanţat cu fonduri europene, ansamblul monumental va fi inaugurat odată cu festivalul medieval.
„Am hotărât să ne mutăm acolo şi să organizăm o tabără medievală pentru iubitorii acestui fragment de istorie, valorificând astfel acel ansamblu monumental de la Băcăoani. (…) Sperăm ca festivalul nostru, pe care îl pregătim de ceva vreme, şi colegii mei sunt implicaţi toţi în această activitate, să fie de bun augur. (…) Ar fi fost mare păcat ca ceea ce reprezintă Podul Înalt să rămână uitat în negura istoriei”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Aceasta a precizat că bugetul festivalului se ridică la aproximativ 80.000 de euro.
Primarul comunei Muntenii de Jos, Iulian Lazăr, a menţionat că evenimentul este unul foarte important pentru comunitatea locală.
„Pentru noi, cei de la Muntenii de Jos, este o onoare faptul că acest complex monumental este amplasat pe teritoriul comunei noastre. În acea zonă a avut loc cea mai mare bătălie terestră a Evului Mediu din lume. Suntem mândri, comunitatea din Muntenilor de Jos are obârşie, are identitate. De aceea, vom lucra în parteneriat cu Muzeul judeţean, cu Consiliul Judeţean, pentru că trebuie să fie frumos la Muntenii de Jos”, a spus Iulian Lazăr.
Potrivit organizatorilor, festivalul va debuta cu parada costumelor medievale pe traseul Crucea Gării – Centrul Civic din municipiul Vaslui. Activităţile vor continua cu inaugurarea Ansamblului Monumental, iar pe parcursul celor trei zile de desfăşurare vor avea loc expoziţii, manifestări artistice şi ateliere de armurărie, fierărie, pielărie şi monetărie medievală.
„De asemenea, va fi deschis Târgul meşteşugarilor ‘Popasul artizanilor’, unde vor fi puse la vânzare cele mai interesante produse realizate din materiale naturale. La locul desfăşurării festivalului va avea loc o tabără medievală. Cavalerii vor campa timp de trei zile, în care copiii şi toţi cei interesaţi vor descoperi cele mai palpitante poveşti despre luptele şi armele folosite în confruntările din timpul marilor voievozi. Şi anul acesta, va fi reconstituită o luptă medievală, cum a fost cea de la Podul Înalt, în care ‘moldovenii’ şi ‘otomanii’ vor reda o scenă autentică a bătăliilor sângeroase din trecutul îndepărtat. Copiii vor putea participa la diferite ateliere creative, care le vor stârni imaginaţia şi le vor da ocazia să îşi dezvolte abilităţile. O noutate va fi ‘Târgul de bunătăţi’, la care cei mai pricepuţi bucătari vor găti, după reţete vechi, bucate tradiţionale pentru pofticioşi”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Judeţean Vaslui.
Pe durata desfăşurării festivalului, se va asigura transport gratuit pentru vizitatori, pe ruta Centrul Civic – Ansamblul Monumental „Podul Înalt” Băcăoani şi retur, cursele urmând să fie din oră în oră. Măsura a fost luată şi ca urmare a faptului că în zona ansamblului de la Podul Înalt nu sunt suficiente locuri de parcare.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră